Secesioniştii susţin că unirea cu Marea Britanie le-a tras ţara înapoi, iar o Scoţie independentă ar avea toate ingredientele necesare să devină una dintre cele mai bogate ţări din lume după reţeta Norvegiei sau a Qatarului: teritoriu mic, o populaţie de doar câteva milioane de locuitori şi rezerve masive de petrol. Însă naţionaliştii scoţieni au subestimat riscurile economice ale independenţei, potrivit unei analize realizate de Centrul pentru Studii Politice (CSP), citată de The Telegraph.
Guvernul de la Edinburgh va avea anul viitor încasări în bugetul statului de aproape 60 miliarde de euro, cu circa 18 miliarde de euro mai puţin decât au previzionat susţinătorii independenţei. Totodată, guvernul scoţian va cheltui cu 16 miliarde de euro mai mult decât valoarea taxelor şi impozitelor colectate după separarea de Marea Britanie, iar acest lucru va avea drept consecinţe taxe mai mari, reduceri de cheltuieli sau chiar împrumuturi.
Arturo Bris, profesor de finanţe la Institutul Internaţional de Management şi Dezvoltare din Elveţia, consideră că Scoţia independentă ar fi mai puţin competitivă dacă s-ar separa de Marea Britanie. El a adăugat că, deşi Scoţia este bogată în resurse naturale, acestea nu mai reprezintă o sursă de competitivitate pentru secolul XXI şi a dat exemplul ţărilor africane care, deşi sunt bogate în resurse naturale, le lipseşte competitivitatea din cauza investiţiilor inadecvate în infrastructură.
„Principalul motor al competitivităţii Marii Britanii este City of London, şi nu Scoţia şi de aceea perspectiva independenţei nu ar avea efecte foarte mari asupra competitivităţii Regatului Unit. În cazul în care băncile scoţiene îşi vor muta sediile în Londra, competitivitatea Marii Britanii chiar s-ar putea îmbunătăţi“, a explicat Bris. El consideră că mişcarea separatistă din Catalonia este conştientă că regiunea şi-ar pierde din competitivitate în cazul separării de Spania deoarece principala sursă a prosperităţii economice este comerţul cu celelalte regiuni din interiorul ţării. Quebec a votat împotriva independenţei faţă de Canada din acelaşi motiv.
Inima industriei energetice a Regatului Unit este Scoţia, iar furnizorii şi companiile care se ocupă cu exploatarea resurselor au aproape 200.000 de angajaţi în Marea Britanie şi contribuie cu aproape 20 miliarde de euro la economia britanică. În jur de 90% din rezervele de petrol ale Regatului Unit provin din zone care ar putea fi revendicate de Scoţia independentă. Timp de mai multe decenii, naţionaliştii scoţieni au acuzat guvernul de la Londra că a risipit taxele plătite pentru petrolul şi gazele naturale extrase din Marea Nordului, notează CNNMoney. Aceste taxe ar fi a doua cea mai mare sursă de venit, după impozitul pe profit, pentru noul guvern scoţian, iar secesioniştii spun că vor urma exemplul Norvegiei şi vor investi o parte din bani “într-un fond pentru zile negre“ destinat generaţiilor următoare. Veniturile încasate de guvernul scoţian din exploatarea resurselor din Marea Nordului ar putea să scadă de la 12 miliarde de euro anual, cât au fost acum trei ani, la aproape 4,6 miliarde de euro în 2016, la jumătatea estimărilor făcute de susţinătorii independenţei, potrivit analizei CSP.
Royal Bank of Scotland şi Lloyds, două bănci scoţiene salvate de guvernul britanic de la colaps în 2008, au ameninţat că îşi vor muta sediile din Scoţia şi îşi vor înregistra afacerile în Anglia, dacă scoţienii votează în favoarea independenţei. Anunţul a creat turbulenţe în sectorul bancar scoţian în care lucrează aproape 100.000 de oameni şi a tras un semnal de alarmă cu privire la impactul asupra economiei. Băncile scoţiene deţin active de 12 ori mai mari decât PIB-ul ţării, notează The Guardian.
Naţionaliştii scoţieni susţin că vor folosi, dacă se vor separa de Marea Britanie, lira sterlină ca monedă naţională, însă acest lucru va avea efecte grave asupra econonomiei, scrie The New York Times. Criza datoriilor din Europa este un exemplu concret al riscurilor unei uniuni monetare care nu este însoţită de o uniune politică.
Recesiunea din unele ţări precum Grecia, Irlanda şi Spania a fost în mare parte devastatoare deoarece aceste ţări nu au avut propriile bănci centrale independente care ar fi putut să micşoreze ratele dobânzilor, să deprecieze moneda naţională, să cumpere obligaţiuni guvernamentale sau să împrumute băncile afectate de recesiune. Ele au fost forţate să accepte măsuri de austeritate din partea creditorilor internaţionali, ca principală condiţie pentru împrumutul primit. Acelaşi scenariu ar fi posibil într-o Scoţie independentă. Dacă rata somajului ar creşte în Scoţia, însă ar rămâne stabilă în restul Marii Britanii, Bank of England nu ar micşora ratele dobânzilor doar pentru a îi ajuta pe scoţieni.
