Business Internaţional

Cum au ajuns cartofii de 7 mm la McDonald’s. Povestea americanului care a făcut cel mai mare lanţ de restaurante din lume

Cum au ajuns cartofii de 7 mm la McDonald’s. Povestea...

Autor: Octavian Calei

19.01.2013, 18:28 5782

Frederick Leo Turner, fostul executiv al McDonald's decedat la începutul acestui an, este omul responsabil pentru dezvoltarea celui mai mare lanţ de restaurante din lume, el fiind acela care a pus la punct toate detaliile preparării produselor, începând de la câte chifle se pot pune pe grătar deodată până la grosimea de maxim 0,7 cm a cartofilor prăjiţi, scrie Financial Times.

În cei 13 ani la conducerea a companiei, numărul de restaurante McDonald's s-a triplat, pe măsură ce grupul intra pe zeci de pieţe din toată lumea.

Turner avea un stil de conducere foarte meticulos. În 1958 el a compilat un manual cu instrucţiuni pentru operaţiunile companiei care a rămas un punct de reper pentru funcţionarea operaţiunilor francizei americane în toată lumea. În urmă cu zece ani, reţeta originală a sosului special pentru Big Mac se pierduse, Turner fiind singurul care a observat diferenţa când a gustat sosul. El a reuşit să găsească vechea reţetă apelând la furnizorul care în urmă cu 30 de ani crease amestecul.

Realizările regretatul executiv al McDonald's sunt comparate cu cele ale fondatorului companiei, Ray Kroc, acesta reuşind să dezvolte franciza pe plan mondial. În timpul mandatului lui Turner au apărut Chicken McNugget şi Happy Meal, meniuri apreciate pretutindeni.

Fred Leo Turner s-a născut pe 6 ianuarie 1933 în Des Moines, statul american Iowa şi a fost fiul unui vânzător de biscuiţi. El a absolvit Universitatea Drake, unde şi-a cunoscut soţia, Patty. A început să lucreze la un restaurant McDonald's la vârsta de 23 de ani la bucătărie, unde întorcea chifle. Într-un an, Kroc l-a promovat ca manager la un restaurant din Chicago. După un alt an, a fost avansat ca vicepreşedinte al operaţiunilor.

"Mi-am dat seama că este un lider înnăscut... are pasiunea şi toate aptitudinile necesare pentru afacere pe care mi le-aş putea dori", a scris Ray Kroc în jurnalul său.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO