Era o vreme absolut oribilă, dar străzile Londrei gemeau de agitaţie. Black cab-uri, double decker-ere, lume grăbită. Oraşul ăsta nu are astâmpăr, dar prin fereastra maşinii care ne luase de la aeroport părea mai pus pe goană ca niciodată. Uitasem câte sedii de bănci, multinaţionale, case de avocatură sunt în Londra. Uitasem cât de impresionant este skyline-ul acestui mega-oraş. Era joi, pe la 10-11 noaptea, ora lor, iar eu mă aşteptam să văd proteste pe străzi după Brexit, votul care a semănat uluială într-o lume întreagă. Londonezii ştiu însă să lucreze cu aparenţele. Sunt maeştri. Ei au inventat jocul ăsta. Lumea s-ar putea prăbuşi, dar numai după ceaiul de la ora 5.
“Trebuie să-mi fi luat eu cetăţenia, dar am tot amânat. Au fost acum câteva zile ceva proteste, au ieşit aproape 10.000 de oameni la Trafalgar. Eu cred că le va fi greu. Nu mai produc nimic aici. Bătrânii au votat pentru ieşire”, ne spune şoferul român stabilit de şase ani în Londra alături de familia sa. Vrea să plece? Nu, tot acolo este mai bine, în spatele volanului unui Jaguar. Constructorul auto este cel mai mare angajator din Marea Britanie din domeniul de profil, cu unităţi de producţie şi centre de inginerie în care lucrează aprope 24.000 de oameni. Din 2008, Jaguar este controlat de indienii de la Tata Motors, iar de doi ani de zile este sponsorul uneia dintre cele mai prestigioase competiţii sportive din lume: turneul de tenis de la Wimbledon.
A doua zi, drumul spre terenurile de tenis a durat aproape o eternitate. Era vineri, dar aparent toată lumea bună din Londra, şi nu numai, era acolo. În acea zi jucau Stan Wawrinka, Juan Martin del Potro, Serena Williams, Roger Federer şi Novak Djokovic. Sunt multe turnee de tenis, dar Wimbledonul este unic. Jucătorii nu au voie să poarte altceva decât alb, sunt băuturi care se savurează obligatoriu acolo şi fructe care se consumă în cantităţi obscene, în perioada turnelului de tenis fiind devorate mai multe căpşuni decât într-un an întreg. Căpşuni cu frişcă, obligatoriu.
“Cum, nu ai gustat încă un Pimm’s?”, mă întreabă un domn. Recunosc că nu, cu acea jenă pe care o ai când te trezeşti în faţa a 10 furculiţe şi nu ştii cu care să mănânci desertul. Pimm’s este băutura oficială a turneului, un lichior cu limonadă, cu frunze de mentă şi evident inevitabilele bucăţele de căpşuni.
Toată lumea părea că se simte foarte bine, mâncarea era bună, paharele de Pimm’s se consumau într-un ritm alert, jocurile importante trebuia să înceapă, dar era şi un elefant mare în “cameră” care abia aştepta să fie băgat în seamă: Brexitul.
“Ceea ce s-a întâmplat în media a fost pur şi simplu respingător. Pentru mine este cu atât mai complicat. Sunt din Scoţia. Am votat să rămânem uniţi, şi acum…”, îmi spune frumoasa soţie a unuia dintre directorii de la Jaguar. Abia se întorsese din Madrid, unde şi-a vizitat fiica, şi spune că şi tânăra se confruntă cu aceleaşi probleme. Nu ştie cum să explice ceea ce s-a întâmplat pe 23 iunie când Marea Britanie a decis spre surprinderea unei lumi întregi că locul ei nu mai este în UE.
“Nu pot să-mi dau seama cum ai putea vota să te rupi de o astfel de comunitate”, continuă ea.
De ce s-a ajuns aici? Care este răul pe care îl făceau imigranţii în această ţară astfel încât să ducă la un vot atât de controversat?
“Inclusiv s-a vehiculat faptul că am putea fi invadaţi de turci şi de sirieni, odată cu o posibilă aderare a Turciei la UE, iar oamenii au crezut asta. Se tem pentru job-urile lor, dar la finalul zilei nu cei care vin aici să muncească pe nimic sunt vinovaţi, ci angajatorii care sunt britanici. Oameni născuţi şi crescuţi aici sunt întrebaţi acum când pleacă. Când plecaţi? Acum, gata, nu mai suntem în UE. Media a avut o contribuţie importantă. Dumnezeule, îi iubesc pe cei de la BBC, dar şi ei au pus umărul la acest lucru şi cred că trebuie să răspundă. Nu se va face un nou referendum. Nu există aşa ceva.”
Îmi spune că englezii nu sunt făcuţi pentru proteste, de aceea nu am văzut nimic pe străzi, dar este o tensiune care pluteştre în aer.
“Nu este nicio parte bună în acest vot. Referendumul nu trebuia niciodată organizat. Nu pentru o astfel de decizie. Nu după cum a fost explicată. Nici cei care au militat pentru ieşirea din UE nu se aşteptau la acest lucru. Şi ei sunt uimiţi. Nici ei nu ştiu ce să facă.”
Azi, Nigel Farage, unul dintre arhitecţii Brexitului şi liderul Ukip (UK Independence Party – n.red.), şi-a dat demisia din fruntea partidului pe care îl conducea, la numai două săptămâni după ce britanicii au votat să iasă din UE, adăugând că ”nu avea cum să facă posibil mai mult.” Cuvintele frumoasei scoţience erau adevărate.
“Nu este nicio parte bună în acest vot”, spune un executiv din cadrul Valentino. “Dar cred că se va ajunge la un compromis. Ceea ce trebuie să înţelegem este că Londra nu este Marea Britanie. Oamenii din oraşele din jur muncesc, iar la finalul zilei poate beau o bere undeva. Aceşti oameni nu au nevoie să audă de la Merkel (Angela Merkel, cancelarul Germaniei – n.red.) ce au de făcut”, continuă italianul impecabil îmbrăcat.
“Dar cu toate acestea, Birmingham, al doilea cel mai cosmopolit oraş după Londra, a votat pentru ieşirea din UE. Nu înţeleg”, continuă scoţianca.
Italianul spune că votul este cu atât mai surprinzător cu cât la începutul acestui an guvernul Marii Britanii a ajuns la un acord cu Bruxellesul prin care a obţinut un statut special. Pachetul de măsuri printre care se numărau suspendarea pe 7 ani a ajutoarelor sociale pentru imigranţii din ţările UE veniţi la muncă în Marea Britanie sau protejarea centrului financiar londonez de noile reguli din UE avea să intre în vigoare doar dacă prin referendum englezii decideau să continue ca membru al UE. Pe 23 iunie însă, englezii au avut o altă părere.
“Pentru noi acum este business as usual, dar suntem într-un fel de limbo (perioadă de aşteptare – n.red.). Lumea vrea să vadă cine va fi noul premier, dar până atunci nimeni nu mai cheltuieşte, nimeni nu mai investeşte”, îmi spune o specialistă în comunicare din cadrul Jaguar.
Surprizele nu au fost doar legate de vot. Nici la Wimbledon lucrurile nu au mers conform aşteptărilor. Djokovic a fost eliminat, Wawrinka şi el după un început în forţă cu del Potro. Nicio emoţie în schimb din în cazul Serenei Williams. Business as usual.
“Referendumul legat de Brexit este cel mai bun exemplu legat de vocea poporului: trebuie utilizată cu înţelepciune. David Cameron este un lider nepopular şi chiar detestat în rândul alegătorilor <<obişnuiţi>>, el fiind membru al elitei britanice. A vrut să îşi cimenteze relaţia cu alegătorul de rând şi a riscat o chestiune fundamentală pe o carte ce nu trebuia niciodată jucată. Demisia sa, renunţarea lui Boris Johnson la cursa pentru cheile de la nr. 10 (adresa Downing, nr. 10 poate fi considerată sediul central al guvernului britanic – n.red.) şi plecarea lui Nigel Farage, vârf de suliţă al demagogiei Leave, de la vârful Ukip arată dimensiunea dezastrului şi faptul că nimeni, dar absolut nimeni nu vrea să îşi asume ce va urma”, spune Andreea, o altă româncă stabilită în Londra.
“Nu este greu de ghicit de ce s-a votat pentru plecare. Foarte mulţi britanici conservatori nu au avut timp să înţeleagă noua realitate - toate rasele şi limbile pământului pot fi găsite acum în Marea Britanie. În acelaşi timp, politicienii slabi au preferat să blameze imigranţii pentru problemele din piaţa muncii în loc să îşi asume incapacitatea de a duce economia înainte într-un ritm asemănător creşterii populaţiei. Oamenii au votat pentru a pedepsi guvernul, nu neapărat cunoscând urmările unei astfel de decizii. Cunosc mai mulţi votanţi de Leave care îşi regretă decizia. Prea puţin, prea târziu...”, continuă ea.
Îngrijorarea Andreei se pierde însă sub valurile de umor englezesc care împachetează cel mai zguduitor vot din istoria UE.
“Ar trebui să-şi dea o palmă Cameron (David Cameron, premierul britanic – n.red.) pentru că a permis organizarea acestui referendum. Noi nu aveam nevoie de un referendum, ci de un moment, un moment de vreo doi ani de zile ca să înţelegem ce se petrece. Acum cei care au votat pentru ieşirea din UE vin şi îi întreabă pe străini când pleacă acasă. Nu-i veţi găsi pe cei care au votat pentru ieşirea din UE în Londra. Oraşul ăsta nu se opreşte niciodată, indiferent de situaţie. Când am plecat în Italia, la soţia mea, eram şi în UE şi la Campionatul European de fotbal. M-am întors şi nu mai făceam parte din nimic. Poate că Regina ar putea anula acest vot, dar nu o va face. Lira s-a depreciat, dar îşi revine. Oamenii s-au panicat, companiile spun că-şi vor muta sediile. Vom vedea ce va fi. Acum ceva ani ţin minte că o învinuiam pe Rihanna pentru vremea oribilă. Spuneam că din cauza melodiei ei, Umbrella, ne tot plouă. Acum dăm vina pe Brexit”, îmi spune râzând un alt şofer în drumul spre Heathrow.
În aeroport, încercam să trag o concluzie din crâmpeiele de informaţii culese, insuficiente clar. Trec pe lângă un agent de securitate care-mi spune în treacăt.
“Nu mai fi aşa îngrijorată.” Nu cred că-mi citise gândurile, dar atitudinea mi s-a părut grăitoare. Fără dubiu, maeştri ai aparenţelor. Business as usual.
