Business Internaţional

Cum va arăta capitalismul in viitor? Fără capital. Aceasta este concluzia la care au ajuns autorii cărţii momentului despre tendinţele în economie

Cum va arăta capitalismul in viitor? Fără capital....

Autor: Răzvan Botea

12.12.2017, 09:32 696

La 9 noiembrie 2017, Stian Westlake şi Jonathan Haskel au lansat cartea ”Capitalism fără capital” (n.r. “Capitalism without capital”) la Institutul Guvernului din Londra, o carte de economie ce scoate în evidenţă  o nouă  tendinţă în domeniu, aceea de a se investi în active intangibile.

Chiar dacă “ideea că economia va depinde la un moment dat de chestiuni  imateriale este veche”, aşa cum se exprimă autorii, o descriere exactă a acestui fapt  nu a fost încă oferită.

Ce este ”activul intangibil”? Companii precum Facebook şi Google sunt exemple foarte bune, acestea investind masiv în aplicaţii şi în algoritmii din spatele acestora.

Măsurarea anumitor aspecte în cazul investiţiilor intangibile poate fi dificilă. De exemplu, Microsoft, compania  a cărei valoare de piaţă acum 10 ani era de 250 de miliarde dolari, deţinea active fizice – proprietăţi imobiliare şi echipamente -  într-o proporţie de doar  1% din valoarea totală a companiei, relatează criticii de la Kirkus într-o scurtă descriere a cărţii.

Westlake şi Haskel adună în această carte 10 ani de cercetări privind măsurarea investiţiilor intangibile şi impactul acestora asupra economiei naţionale. Aceştia indică sumele de bani investite de diferite ţări în acest tip de active, cum s-au modificat sumele de-a lungul timpului, precum şi ultimele tendinţe în evaluarea acestor investiţii.

La începutul secolului 21, în economie a avut loc o revoluţie tăcută. Entităţile economice dezvoltate au inceput să investească mai mult în activele intangibile – design, branding, cercetare şi dezvoltare, software – decât în activele tangibile cum ar fi maşinăriile, clădirile şi computerele, scrie Goodreads într-o recenzie a acestei cărţi.

În cadrul evenimentului de lansare a cărţii, Jonathan Haskel a facut o precizare despre tendinţa investiţiilor în active intangibile: “ Într-adevar, investim mai mult în intangibil, dar ceea ce este interesant în legătură cu Marea Recesiune este că investiţiile in  tangibil au scazut foart brusc, lucru ce este foarte bine documentat, dar în acelasi timp şi investiţiile în active intangibile au scazut, astfel că trendul ascendent în acest tip de investiţii a fost stopat in urma recesiunii”.

 Autorii explorează caracterul neobişnuit adus de elementul de noutate şi discută despre cum aceste caracteristici ale investiţiilor pot contribui la o bogată economie intangibilă, fundamental diferită de economia bazată pe investiţii în active tangibile.

“Capitalism fara capital” conchide prin a prezenta trei posibile scenarii pentru cum ar putea arăta viitorul unei lumi economice intangibile şi prin a scoate în evidenţă cum managerii, investitorii şi factorii de decizie politică pot exploata caracteristicile unei  “ere intangibile” pentru a-şi maximiza profiturile, portofoliile şi finanţele de stat.

Stian Westlake este consilier politic al Ministerului Universităţilor, Ştiinţei, Cercetării şi Inovarii din Marea Britanie şi membru senior al Fundatiei pentru Inovaţie din Marea Britanie. Jonathan Haskel este profesor de economie în cadrul Imperial College Business School, Imperial Colleg London şi conducatorul şcolii doctorale la aceeaşi instituţie. Ambii autori au fost căştigători în 2017 ai premiului  Indigo 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO