Business Internaţional

Cupa Mondială din Rusia ca business: cine se va îmbogăţi de pe urma campionatului şi cu cât. De banii ruşilor profită şi companii occidentale

Cupa Mondială din Rusia ca business: cine se va...

Autor: Catalina Apostoiu

18.06.2018, 00:00 319

Campionatul Mondial de Fotbal este cel mai profitabil şi mai costisitor eveniment din lumea fotbalului pentru că cei care plătesc pentru acesta nu sunt neapărat şi cei care culeg profiturile, scrie CNBC. Cupa Mondială din Rusia este cea mai costisitoare ediţie dintre toate.

De banii cheltuiţi de ruşi pentru organizarea evenimentului au profitat inclusiv producători de materiale pentru construcţii din Europa Occidentală.

FIFA culege miliarde de dolari sub formă de venituri de pe urma Cupei Mondiale la fiecare patru ani, în timp ce ţările care găzduiesc evenimentul suportă o notă de plată de 10 miliarde de dolari sau mai mult. Ediţia din 2018 se va desfăşura în 11 oraşe din Rusia. Lucările de construcţie şi pregătirile pentru campionat vor costa Rusia 11,8 miliarde de dolari, potrivit USA Today, peste 70% din sumă provenind din finanţare publică. Echipele participante vor câştiga părţi din suma totală de 400 milioane de dolari pusă la bătaie, potrivit FIFA, de la 8 mil. dolari pe echipă pentru participare, la cei 38 mil. dolari oferiţi echipei câştigătoare.

Cu sediul în Zürich,  FIFA este desemnată juridic drept o asociaţie nonprofit, deşi aceasta generează profituri de sute de milioane de dolari în fiecare an. FIFA se află în continuare sub ochii anchetatorilor, parte a suspiciunilor având legătură cu desemnarea Rusiei ca ţară gazdă a ediţiei din 2018 şi Qatarului pentru ediţia din 2022. Ediţia din acest an a campionatului este aşteptată să genereze venituri de aproximativ 6 miliarde de dolari pentru FIFA, cu 25% mai mari decât în 2014.

Critici au fost formulate şi cu privire la modul în care organizarea campionatului în Rusia îl îmbogăţeşte pe preşedintele acestei ţări, Vladimir Putin, şi pe prietenii acestuia. Un exemplu de lider corupt care are de câştigat de pe urma campionatului este cel al lui Ramzan Kadirov, aliat al lui Putin.

Ţara care găzduieşte Cupa îşi are echipa automat calificată, dar aceasta vine cu un preţ greu pentru economia ţării gazdă. Poate că Rusia nu va cheltui o sumă similară cu cea de 51 mld. dolari cheltuiţi pentru Jocurile de iarnă din 2014, dar costurile continuă să crească, recent la aproape 12 mld. dolari.

Oficialii ruşi pretind că găzduirea Cupei va adăuga între 26 şi 31 de miliarde de dolari la economia naţională. Arkadi Dvorkovich, fost vicepremier, susţine că pregătirile au adăugat deja aproximativ 14 mld. dolari PIB-ului ţării, echivalentul a 1%.

De pregătirile pentru Cupă profită şi producătorul de materiale de construcţii LafargeHolcim, care a ajutat Rusia în construcţia şi reconstrucţia unor proiecte cheie de infrastructură, inclusiv opt dintre cele 12 stadioane care vor fi folosite în timpul campionatului. În plus, LafargeHolcim a furnizat o gamă largă de materiale de construcţii pentru aeroporturi, drumuri, tuneluri şi poduri, construite pentru susţinerea evenimentului.

Heidelberg Cement a furnizat şi el materiale pentru câteva proiecte de construcţii, însă grupul a lucrat indirect, prin intermediul subcontractorilor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO