Business Internaţional

Datoriile gospodăriilor americane, la cel mai ridicat nivel din 2008

Datoriile gospodăriilor americane, la cel mai ridicat...

Autor: Catalina Apostoiu

20.02.2017, 00:00 549

Datoriile gospodăriilor din SUA au atins un nivel total de 12.580 miliarde de dolari, nivel nemaiatins din 2008, potrivit raportului trimestrial al Rezervelor Federale din New York, citat de CNBC. 

Cifra reprezintă o creştere cu 226 miliarde de dolari a datoriilor gospodăriilor pe trimestrul al patrulea, cea mai pronunţată creştere trimestrială înregistrată din 2013. Creşterea este pusă în principal pe seama dependenţei în creştere de credite pentru locuinţe şi auto, se arată în cadrul raportului.

Datoriile pe carduri de credit, cât şi cele ale studenţilor, s-au aflat de asemenea în spatele creşterii din trimestrul IV. Nu există însă dovezi în cadrul raportului Rezervelor Federale care să indice faptul că oamenii nu pot face faţă datoriilor pe care şi le asumă, în condiţiile în care falimentele şi executările silite au atins un minim pe ultimii 18 ani în ultimul trimestrul al anului 2016. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO