Business Internaţional

De teama Amazon, Walmart s-a reinventat pe online: Veniturile celui mai mare retailer american au explodat cu 50% faţă de anul trecut

De teama Amazon, Walmart s-a reinventat pe online:...

Autor: Dragoş Dinu

16.11.2017, 16:45 153

Walmart a raportat, joi, veniturile ajustate în trimestrul al treilea, care au depăşit estimările Wall Street. Câştigurile au fost amplificate de vânzările puternice pe care compania le-a generat pe platforma sa de e-commerce, care au fost cu 50% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Business Insider.

Vânzările magazinului au crescut pentru al 13-lea trimestru consecutiv. Retailerul a câştigat o valoare ajustată de un dolar pe acţiune, în timp ce veniturile au ajuns la 123,18 miliarde de dolari, depăşind cu uşurinţă cele 121 de miliarde estimate de companie.

Gigantul american a spus că vânzările magazinelor au crescut cu 2,7% în medie de la an la an, ceea ce face acesta al 13-lea trimestru consecutiv de creştere.

„Avem un impuls şi este încurajator să vedem clienţii care răspund la iniţiativele noastre Folosim resursele noastre unice pentru a economisi timpul şi banii clienţilor noştri, într-un mod uşor, rapid, prietenos şi distractiv”, a declarat directorul executiv Walmart, Doug McMillon.

Walmart a înregistrat o creştere de 80 de puncte de bază în vânzările de compuetere prin intermediul site-ului. De asemenea, gigantul a înregistrat vânzări puternice pentru categoriile de produse alimentare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO