Business Internaţional

Declinul unui simbol? Producătorul de chitare Gibson îşi anunţă insolvenţa: Compania care i-a făcut chitarele lui Elvis Presley este băgată „în corzi” de creditori

Declinul unui simbol? Producătorul de chitare Gibson...

Autor: Alex Ciutacu

02.05.2018, 10:00 14917

Producătorul Gibson Brands a depus cererea de intrare în insolvenţă, după ce creditorii au luat cu asalt legendarul simbol american care a produs chitare pentru Elvis Presley, B.B. King şi Pete Townshend, potrivit Bloomberg.

Cererea depusă marţi în Delaware păstrează Gibson în afaceri, dar cedează dreptul de proprietate asupra business-ului către creditori, înlocuind acţionari precum CEO-ul Henry Juzkiewicz, care conduce compania de mai bine de 30 de ani.

Printre creditori se numără fondurile de investiţii Silver Point Capital, Melody Capital Partners şi fonduri afiliate cu KKR Credit Advisors.

Restructurarea îi va permite producătorului să elimine o parte din business-ul de produse electronice, pe care Gibson dă vina pentru situaţia actuală.

Gibson are datorii de aproape 500 de milioane de dolari, iar creditorii vor oferi un nou împrumut de 135 de milioane de dolari pentru a ţine compania în viaţă.

Juszkiewicz va continua să rămână alături de companie, cel puţin până când va ieşi din insolvenţă, „pentru a facilita o tranziţie mai uşoară”, potrivit înţelegerii. Nu este clar încă dacă acesta va rămâne în poziţia de CEO sau în alt rol.

Gibson a fost fondat în 1894 şi vinde peste 170.000 de chitare pe an în 80 de ţări. Chitarele sunt fabricate în Statele Unite, în fabricile din Nashville, Memphis şi Montana.

Compania comercializează şi monitoare, căşti şi alte instrumente musicale. În plus, una dintre unităţile Gibson este Baldwin Piano.

În total, Gibson Brands are peste 875 de angajaţi, potrivit cererii de insolvenţă.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO