Demonstraţie de forţă a Rusiei la graniţele NATO. Exerciţiul militar de amploare care a dat alarma de invazie

joi, 07:58 Autor: Mircea Olteanu

Exerciţiul militar Zapad-2017, care se va desfăşura în perioada 14-20 septembrie, în apropierea frontierelor unor state NATO precum Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, a provocat temeri în rândul ţărilor din zonă, care şi-au exprimat îngrijorările în privinţa unor posibile acţiuni ofensive ale Moscovei.

Rusia a dat asigurări că exerciţiul are un caracter "pur defensiv", urmând ca la manevre să participe 12.700 de militari, informează site-ul postului France 24.

Pe de altă parte, numeroşi oficiali europeni susţin că peste 100.000 de militari ruşi ar putea participa la exerciţiul militar Zapad-2017, adăugând că Moscova vrea să facă o demonstraţie de forţă.

Preşedintele de la Kiev, Petro Poroşenko, s-a declarat îngrijorat de exerciţiul militar ruso-belarus, afirmând că nu exclude posibilitatea creării unor formaţiuni de atac formate din trupe ruse, ce s-ar putea pregăti de o invazie a teritoriului ucrainean.

Moscova a respins temerile privind exerciţiul, spunând că reprezintă doar un nou exemplu de "mit privind aşa zisa ameninţare rusească".

Manevrele se vor desfăşura în nord-vestul Rusiei, inclusiv în enclava Kaliningrad, dar şi pe teritoriul Belarusului.

Autorităţile de la Minsk au anunţat că exerciţiul va simula operaţiunile împotriva forţelor unei regiuni rebele fictive susţinute de statele europene din zonă, în timp ce Moscova susţine că scenariul se referă la acţiuni agresive ale unor "grupuri extremiste" care încearcă să comită "atacuri teroriste".

În acest context, Suedia, ţară cu statut neutru, a anunţat că urmează să desfăşoare cele mai mari exerciţii militare din ultimii 20 de ani cu susţinerea unor state NATO, pe fondul temerilor generate de creşterea puterii militare a Rusiei.

 
Cuvinte cheie:
RUSIA
, NATO
, TRUPE
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide