Business Internaţional

Deutsche Bank, JPMorgan Chase şi alte două mari bănci au fost condamnate de un tribunal italian pentru un „tun“ de 100 mil. euro

Deutsche Bank, JPMorgan Chase şi alte două mari bănci au fost condamnate de un tribunal italian pentru un „tun“ de 100 mil. euro

Josef Ackerman, CEO al Deutsche Bank între 2002 şi 2012, este considerat arhitectul transformării Deutsche Bank dintr-o bancă precaută într-un investitor agresiv. Foto: AFP

Autor: Radu Bostan

21.12.2012, 00:03 141

La scurt timp după ce UBS, cea mai mare bancă elveţiană, şi-a recunoscut vinovăţia în scandalul manipulării LIBOR, imaginea sistemului bancar a suferit o nouă lovitură. Un tribunal din Italia a condamnat patru bănci cu operaţiuni internaţionale, inclusiv UBS, pentru fraudă în vânzarea unor contracte derivate autorităţilor din Milano, din cauza cărora oraşul a pierdut 4 miliarde de euro în timpul crizei financiare.

UBS, Deutsche Bank, JPMorgan Chase şi banca germano-irlandeză Depfa au fost acuzate că au obţinut profituri ilicite de 100 milioane de euro din vânzarea unor derivate legate de o emisiune de obligaţiuni a primăriei, realizată între 2005 şi 2007.

Băncile au fost amendate cu câte un milion de euro, iar nouă angajaţi au primit pedepse cu închisoarea, în urma unei decizii care ar putea crea un precedent pentru zeci de alte cazuri asemănătoare în care sunt implicate primăriile italiene. Pe lângă amenzi, tribunalul milanez a ordonat şi confiscarea a 88 milioane de euro de la bănci.

Băncile au respins acuzaţiile şi au anunţat că vor face apel la decizia judecătorească. Cazul ar putea fi însă primul dintr-o lungă serie de procese. În jur de 600 de municipalităţi italiene au cumpărat astfel de contracte derivate, suferind pierderi de 4 miliarde euro în timpul crizei financiare, potrivit băncii centrale a Italiei.

Deutsche Bank, cea mai mare bancă comercială germană, este vizată şi în investigaţia internaţională în legătură cu manipularea LIBOR, rata de referinţă folosită pentru mii de contracte la nivel global. Cândva renumită pentru strategia stabilă în business şi aversiunea faţă de risc, Deutsche Bank a devenit în ultima decadă un investitor şi speculator agresiv, pariind pe instrumentele derivate precum creditele subprime. Schimbarea se datorează în mare parte conducerii bancherului elveţian Josef Ackermann, care a demisionat anul acesta.

În paralel cu ancheta globală, sute de procese civile au fost deschise împotriva băncilor care stabilesc dobânda de către investitori, autorităţi locale şi persoane cu credite ipotecare.

Pagube de miliarde dolari pentru băncile americane din cauza manipulării LIBOR, iar scandalul se extinde în Hong Kong

În SUA, inspectorul general al Agenţiei Federale de Finanţare a Locuinţelor estimează că băncile de stat Freddie Mac şi Fannie Mae au pierdut cel puţin 3 miliarde de dolari din cauza manipulării LIBOR, notează Financial Times.

El le-a recomandat celor două bănci să urmeze exemplul celorlalţi păgubiţi şi să apeleze la tribunale pentru a recupera pierderile, suportate în ultimă instanţă de contribuabilii americani.

Deşi UBS a făcut pace cu autorităţile din SUA, Marea Britanie şi Elveţia, acceptând să plătească amenzi de 1,5 miliarde de dolari, banca nu poate încă răsufla uşurată.

Autoritatea Monetară din Hong Kong a anunţat că investighează anumite operaţiuni ale UBS, urmărind să determine dacă acestea au afectat dobânda interbancară locală, HIBOR. Ancheta a fost pornită pe baza unor informaţii primite de la autorităţile străine, au afirmat reprezentanţii instituţiei, care are rolul de bancă centrală pentru regiunea administrativă specială a Chinei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO