Business Internaţional

Deutsche Bank mai trage un semnal de alarmă referitor la Brexit şi reduce businessul din Marea Britanie

Deutsche Bank mai trage un semnal de alarmă referitor la...

Autor: Alex Ciutacu

31.07.2018, 16:56 184

Cel mai mare creditor german a confirmat luni că a mutat „o mare parte” din activitatea din Londra în Frankfurt. Banca nu a specificat cât de mare este segmentul de business mutat, potrivit CNN.

„Ne aşteptăm ca şi alte băncii să ne urmeze”, spune Frank Hartmann, purtător de cuvânt al Deutsche Bank.

Londra a fost pentru mult timp un teren de intermediere pentru tranzacţionarea produselor bancare în euro, volumul care trecea prin oraş fiind enorm, aproximativ de 1,5 trilioane de dolari pe zi.

Deşi în acest segment banca nu are decât câteva sute de angajaţi, importanţa intermedierii produselor financiare în euro este masivă. Dacă toate băncile şi-ar muta aceste divizii din Londra, sau dacă UE le va forţa să se relocheze după Brexit, pierderea ar fi imensă, pentru că ecosistemul ar deveni mai puţin eficient.

Banca Centrală Europeană a susţinut constant că aceste divizii ar trebui să se afle doar încele 19 ţări care folosesc moneda unică, iar Marea Britanie nu a văzut niciodată zona euro ca pe o variantă viabilă, păstrându-şi lira.

Brexit a pus în pericol rolul Londrei ca centru financiar european, Parisul şi Frankfurtul fiind în concurenţă pentru a atrage cât mai mulţi clienţi noi în detrimentul britanicilor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO