Business Internaţional

Donald Trump a decis impunerea de tarife suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu: "Oamenii nu au idee cum a fost tratată ţara noastră de alte ţări”

Donald Trump a decis impunerea de tarife suplimentare la...

Autor: Mihai Draghici

01.03.2018, 20:55 141

Statele Unite ale Americii vor impune începând de săptămâna viitoare tarife suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, a anunţat joi seară preşedintele Donald Trump, citat de postul CNBC.

Liderul de la Casa Albă a anunţat tarife mai mari cu 25% la importurile de oţel şi de 10% la cele de aluminiu. Deocamdată, nu este clar dacă aceste taxe vor fi valabile la toate importurile de oţel şi aluminiu ori doar la cele din anumite ţări.

"Oamenii nu au idee cum a fost tratată ţara noastră de alte ţări şi de oameni care ne reprezintă care nu au idee despre nimic", a afirmat Donald Trump la o reuniune cu manageri din sectoare industriale desfăşurată la Casa Albă.

Preşedintele SUA a argumentat că tendinţele comerciale au "distrus" industria americană de oţel şi aluminiu.

Anterior, Donald Trump transmisese prin Twitter că producătorii americani de oţel şi aluminiu au nevoie de "relaţii comerciale libere, corecte şi inteligente".

Uniunea Europeană şi China au avertizat în mod repetat că vor introduce măsuri simetrice dacă Administraţia Donald Trump va impune tarife la aluminiu şi oţel.

Oficiali europeni citaţi de presa germană au declarat recent că UE poate adopta rapid măsuri de retorsiune vizând produse exportate de Statele Unite. Conform unor surse citate de agenţia de presă DPA şi de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), Bruxellesul a alcătuit deja o listă a produselor americane care vor fi vizate de restricţii. Pe listă figurează produse de genul sucurilor de portocale din California, roşii şi cartofi, precum şi motociclete Harley-Davidson şi whisky american.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a avertizat Washingtonul în 2017 că un "război comercial" între Uniunea Europeană şi Statele Unite ar fi în dezavantajul ambelor părţi. "Chiar vor americanii să ajungă la război comercial cu Europa? Un război comercial ar fi dăunător atât intereselor Europei, cât şi intereselor Statelor Unite", afirma Jean-Claude Juncker, în martie 2017, într-un interviu acordat revistei germane Bild. Juncker a atras atenţia că Uniunea Europeană tratează cu seriozitate tonul protecţionist al lui Donald Trump şi se pregăteşte pentru orice situaţie în relaţiile comerciale bilaterale. Ulterior, în vara anului 2017, Juncker atrăgea atenţia că "sloganul «America pe primul loc» nu poate însemna faptul că interesele Europei sunt pe ultimul loc", subliniind că Bruxellesul "poate reacţiona adecvat în doar câteva zile".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO