Business Internaţional

Donald Trump îi ameninţă pe producătorii germani de maşini cu taxe de 35% pe importuri

Donald Trump îi ameninţă pe producătorii germani de...

Autor: Anca Olteanu

16.01.2017, 16:21 255

Cei trei producători de maşini au investit sume semnificative în fabrici din Mexic, unde costurile de producţie sunt mai scăzute decât cele din Statele Unite, ţintind să exporte maşini mici pe piaţa din Statele Unite.

Într-un interviu pentru ziarul german Bild, publicat luni, Trump a criticat producătorii germani de maşini pentru că nu reuşesc să producă mai multe maşini în Statele Unite.

„Dacă vrei să construieşti maşini în lume, atunci îţi urez tot binele. Poţi construi maşini pentru Statele Unite, dar pentru fiecare maşină care ajunge în Statele Unite, vei plăti o taxă de 35%”, a spus Trump.

Trump le-a transmis celor de la BMW că dacă contruiesc o fabrică în Mexic şi intenţionează să vândă maşini în Statele Unite, fără o taxă de 35%, îşi pot lua gândul de la acest lucru, susţinând că producătorii de maşini ar trebui, în schimb, să contruiască fabrici în Statele Unite.

Mercedes-Benz şi BMW au deja fabrici în Statele Unite, unde construiesc SUV-uri.

O purtătoare de cuvânt a BMW a spus că fabrica Grupului BMW din oraşul mexican San Luis Potosi va construi Seria 3 BMW începând din 2019, producţia fiind destinată pieţei mondiale. Fabrica din Mexic va fi o completare pentru fabricile din Germania şi China în care se produce Seria 3.

În iunie 2016, BMW va investi 2,2 miliarde de dolari în Mexic, din 2019, pentru producerea anuală a 150.000 de maşini.

Daimler intenţionează să înceapă să asambleze maşini Mercedes-Benz în 2018 de la fabrica care valorează un miliard de dolari, în Aguascalientes, Mexic şi pe care o împarte cu Renault-Nissan.

Anul trecut, divizia Audi a Volkswagen a inaugurat o fabrică în valoare de 1,3 miliarde de dolari care va avea capacitatea de producţie de 150.000 de maşini în apropiere de Puebla, Mexic.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO