Business Internaţional

După ce Donald Trump a salutat „relaţia specială” dintre Franţa şi Statele Unite, Emmanuel Macron răspunde cu aceeaşi monedă

După ce Donald Trump a salutat „relaţia specială”...

Autor: Mihai Draghici

25.04.2018, 19:20 116

Preşedintele Emmanuel Macron a salutat, în Camera Reprezentanţilor de la Washington, relaţiile strânse dintre Franţa şi Statele Unite, axate pe eforturile pentru susţinerea unor valori fundamentale.

Franţa şi Statele Unite au luptat împreună în multe războaie de-a lungul anilor şi au viziuni comune asupra idealurilor de libertate, toleranţă şi drepturi egale", a declarat Emmanuel Macron.

Liderul de la Paris a salutat decizia lui Donald Trump de a oferi preşedintelui Franţei prima vizită de stat a mandatului. "Acest lucru reprezintă continuitatea istoriei noastre comune într-o lume plină de probleme. Avem o relaţie specială", a spus Macron.

"Mulţi americani au murit în mod tragic pe 11 septembrie 2001. În ultimii cinci ani, Franţa şi Europa s-au confruntat cu atacuri teroriste teribile; nu vom uita victimele nevinovate, nici rezistenţa incredibilă a popoarelor noastre. Este un preţ uriaş, plătit pentru libertate şi democraţie", a adăugat Macron, subliniind că Franţa şi SUA luptă împreună pentru distrugerea grupurilor teroriste din Siria.

"Trăim vremuri de furie şi teamă. Comunitatea internaţională trebuie să intensifice acţiunile pentru crearea unei ordini specifice secolului 21", a insistat Macron.

"Statele Unite au inventat multilateralismul. Acum, trebuie să contribuie la menţinerea şi reinventarea acestuia; este necesar un multilateralism care să nu eclipseze culturile şi identităţile noastre", a adăugat Macron.

Liderul Franţei a exprimat speranţa că într-o zi Statele Unite se vor alătura din nou Acordului climatic Paris. "Trebuie să contruim un viitor mai bun pentru copiii noştri, o planetă care să fie în continuare lucuibilă peste 25 de ani. Nu avem o Planetă B", a spus el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO