Business Internaţional

Economia germană, locomotiva de creştere a Europei, avansează peste aşteptări în T2/2018

Economia germană, locomotiva de creştere a Europei,...

Autor: Catalina Apostoiu

15.08.2018, 00:04 325

Trecând peste un număr în creştere de ameninţări, economia germană, cea mai mare din Europa, a înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al doilea. Specialiştii spun că expansiunea a fost generată în principal de consumul intern, potrivit Deutsche Welle.

PIB-ul german a avansat cu 0,5% trimestrial. Raportat la acelaşi trimestru al anului trecut, datele au indicat o creştere de 2%.

Analiştii spun că expansiunea din perioada aprilie-iunie a fost în principal determinată de consu­mul intern solid. Aceş­tia arată că nemţii continuă să cheltuiască masiv în contextul şomajului situat la un minim istoric şi al majorărilor salariale.

Institutul german de statistică Destatis a indicat de asemenea cheltuielile mai mari realizate de stat şi o creştere a investiţiilor companiilor în echipa­mente şi utilaje.

Principalele institute economice îşi reduseseră recent estimările de creştere pentru întregul an la sub 2%. În 2017, economia germană a avansat cu 2,2%, cel mai rapid ritm din şase ani.

Deşi cererea solidă din cea mai mare economie europeană a protejat până acum întreaga regiune de cele mai pu­ter­nice efecte ale tensiunilor comer­ciale la nivel mondial, com­paniile sunt din ce în ce mai îngrijorate în legătură cu pers­pectivele. Tensiunile comerciale, înce­tinirea economiei chineze şi tur­bulenţele din Turcia reprezintă cele mai mari riscuri.

„Datele demonstrează soliditatea eco­nomiei locale, însă acestea nu ar tre­bui interpretate drept semn că eco­no­mia germană este complet izolată de ameninţările externe“, arată Oliver Ra­kau, economist în cadrul Oxford Eco­nomics din Frankfurt, potrivit Bloom­berg. „Problema este mai de­gra­bă când se va face simţit impactul acestora.“

Datele privind Ger­mania vin după ce a doua şi a treia mare economie a zonei euro au deza­mă­git în trimestrul doi. Creş­terea econo­miei fran­ceze nu a accelerat după o serie de greve naţionale, în timp ce expansiunea Italiei a încetinit la cel mai slab ritm din aproape doi ani.

Economia zonei euro a avansat mai rapid în trimestrul al doilea decât se anunţase anterior, sugerând că unele dintre îngrijorările privind perspectivele de viitor au fost probabil exagerate, scrie Bloomberg.

Rata de creştere a fost revizuită la 0,4% de la 0,3%, a anunţat Eurostat, iar o întărire a încrederii investitorilor indică perspective mai puţin sumbre pentru a doua jumătate a anului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO