www.zf.ro - Ultima actualizare 00:40
- ZF e-learning
- Conferinte ZF
- Anuare ZF
- Anuare BM
- Fonduri mutuale
- Abonare
- Contacte ZF
- Publicitate
- Login
Efectul deficitului excesiv: CE suspendă din fondurile de coeziune ale Ungariei, un gest fără precedent în istorie
22 feb 2012
Comisarul pentru afaceri economice şi monetare Olli Rehn va anunţa astăzi, în jurul prânzului, coantumul fondurilor structurare şi de coeziune care vor fi suspendate pentru Ungaria începând cu 2013, o decizie fără precedent luată de Comisia Europeană.
Vina Ungariei este aceea de a fi depăşit deficitul bugetar de 3% din PIB, maximum acceptat de Pactul de Stabilitate şi Creştere, situaţie care durează de prea mult timp, deşi în 2004, la data aderăriii, Budapesta s-a angajat să intre în "normal". Sunt avute în vedere fondurile de coeziune, adică acele fonduri care vizează chiar reducerea decalajelor între ţările UE, cum ar fi infrastructura.
Problema este că Ungaria încearcă să ia un împrumut de la UE şi FMI de 20 mld. euro şi, în aceste condiţii, este greu de spus în ce măsură Budapesta mai poate lua acest împrumut sau dacă îl mai poate lua până nu se încadrează într-un deficit bugetar de sub 3% din PIB.
"Trebuie arătat că această decizie este, pentru Ungaria, şi o invitaţie să-şi corecteze deficitul excesiv (şi nu o pedeapsă) şi că suspendarea poate fi ridicată, dacă Ungaria ia iniţiative suficiente", arată un document european obţinut de Reuters.


