Emiratele Arabe Unite întrerup relaţiile diplomatice cu Coreea de Nord

13 oct 2017 Autori: Marian Avram , Mediafax

Emiratele Arabe Unite au luat, joi, decizia de a încheia misiunea ambasadorului nord-coreean din Abu Dhabi şi îşi vor retrage reprezentantul din Phenian, relatează agenţia Wam, citată de site-ul agenţiei de presă Reuters.

Autorităţile din Abu Dhabi au precizat că nu vor mai acorda vize şi licenţe comerciale cetăţenilor din Coreea de Nord, aspect ce va afecta câteva mii de nord-coreeni ce lucrează în zona Golfului.

”Măsurile vin în contextul obligaţiilor Emiratelor Arabe Unite ca membru responsabil al comunităţii internaţionale, pentru a întări voinţa internaţională şi de a opri proliferarea armelor nucleare şi a programelor balistice”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe al Emiratelor Arabe Unite.

Statele Unite au salutat decizia Emiratelor Arabe Unite.”Suntem foarte bucuroşi să auzim asta. Sunt multe ţări care au adoptat măsurile pe care le-am cerut”, a declarat Heather Nauert, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.

Într-un discurs ţinut la începutul lunii septembrie în faţa Adunării Generale a ONU, preşedintele american Donald Trump a cerut comunităţii internaţionale să intensifice presiunile asupra regimului de la Phenian, cu scopul de a forţa Coreea de Nord să renunţe la programele sale balistice şi nucleare.

 
Cuvinte cheie:
EAU
, COREEA DE NORD
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide