Business Internaţional

Emmanuel Macron: Prezenţa lui Donald Trump, ceva "natural", un "lucru bun pentru istoria Franţei"

Emmanuel Macron: Prezenţa lui Donald Trump, ceva...

Autor: Mihai Draghici

13.07.2017, 20:42 57

"Prezenţa preşedintelui Trump aici este, din punctul meu de vedere, nu doar ceva natural, ci şi un lucru bun pentru istoria ţării noastre", a declarat Emmanuel Macron.

"Pe tema climei, cunoaştem dezacordurile. Respect decizia preşedintelui Trump (privind retragerea din Acordul climatic -n.red.). Eu rămân ataşat Acordului Paris. Dar aceste lucruri împiedică discuţiile noastre pe alte teme? Categoric, nu", a afirmat Emmanuel Macron.

"Dorim să iniţiem un grup de contact pentru elaborarea unei foi de parcurs post-conflict în Siria. În cazul Siriei, avem o linie roşie: nu acceptăm utilizarea armelor chimice. Orice atac chimic va fi urmat imediat de represalii. În privinţa Libiei şi regiunii Sahel, avem viziuni comune asupra situaţiei", a adăugat preşedintele Franţei.

"În materie de combatere a terorismului, punctele noastre de vedere sunt aliniate perfect", a subliniat Emmanuel Macron.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO