Business Internaţional

Erdogan a depus încă o dată jurământul pentru preşedinţia Turciei, iar puterea lui creşte de la mandat la mandat după ce a desfiinţat poziţia de prim-ministru

Erdogan a depus încă o dată jurământul pentru...

Autor: Alex Ciutacu

10.07.2018, 11:00 859

Tayyip Erdogan a depus iarăşi jurământul de preşedinte al Turciei luni dimineaţă, asumându-şi capabilităţi enorme şi o putere din ce în ce mai mare, potrivit Reuters.

Erdogan, care a dominat politicile Turciei pentru ultimii 15 ani, spune că noua preşedinţia „executivă” este vitală pentru creşterea economice şi pentru a asigura securitatea naţională, protejând Turcia de conflictele din Siria şi din Irak.

„Ca preşedinte, jur pe onoarea şi integritatea mea, în faţa marii naţiuni şi istorii a turcilor, să muncesc cu toată puterea mea pentru a proteja şi exalta gloria şi onoarea Republicii Turcia”, a jurat Erdogan.

Introducerea noului sistem prezidenţial marchează cea mai mare schimbare la nivel de guvernare din ultimul secol, de când republica Turciei a fost construită pe ruinele Imperiului Otoman.

Poziţia de premier a fost eliminată, iar preşedintele îşi va putea alege propriul cabinet, va putea schimba miniştri şi va putea elimina angajaţi din sectorul public, fără aprobarea parlamentului.

Susţinătorii lui Erdogan văd schimbările ca pe o recompensă pentru liderul care a pus valorile islamice în centrul vieţii publice, care a „glorificat” clasele muncitoare şi a supervizat anii de creştere economică puternică.

În acelaşi timp, opoziţia susţine că aceasta este o mutare înspre autoritarisma, acuzându-l pe Erdogan de erodarea insituţiilor statului care au fost înfiinţate de părintele fondator al Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk, îndepărtându-se de valorile democraţiei şi ale libertăţii.

Măsurile prin care liderul Turciei, Recep Tayyip, Erdogan îşi întăreşte poziţia de primul preşedinte cu puteri executive al ţării, cum ar fi numirea ginerelui său în funcţia de ministru al finanţelor şi revendicarea puterii de a-l numi pe guvernatorul băncii centrale, trezeşte temeri că una dintre cele mai mari economii emergente ale lumii este împinsă spre o criză valutară.

Preşedintele reales Erdogan şi-a numit ginerele, pe Berat Albayrak, ca ministru al finanţelor şi trezoreriei în condiţiile în care lira turcească este una dintre cele mai instabile monede din lume, iar inflaţia puternică şi de durată erodează puterea de cumpărare a turcilor. Albayrak va trebui să se ocupe de aceste probleme. Inflaţia, de peste 15%, este la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani.

De asemenea, Turcia are un deficit de cont curent supradimensionat, iar companiile turceşti au acumulat datorii în valută substanţiale în anii cu dobânzi foarte mici. De asemenea, preşedintele, un duşman declarat al dobânzilor mari, prin revendicarea puterii de a-l alege pe şeful băncii centrale, preia con­trolul politicii monetare. El a promis acest lucru.

Ieri, după ce Erdogan şi-a numit noii miniştri în contextul adoptării de noi puteri executive pentru funcţia de preşedinte, pieţele financiare ale Turciei au fost cuprinse de volatilitate.

Lira turcească şi-a reluat tendinţa de depreciere din ultimii ani. Moneda şi-a pierdut 20% din valoare de la începutul anului în raport cu dolarul, notează Bloomberg. Noii miniştri ai lui Erdogan înlocuiesc oficiali consideraţi prea prietenoşi cu investitorii. Inflaţia de două cifre, refuzul băncii centrale de a majora suficient dobânzile pentru a amortiza impactul inflaţiei şi tentativele lui Erdogan de a eroda independenţa băncii centrale îi fac pe investitori să se ferească de activele turceşti.

Unul din miniştrii înlocuiţi este Mehmet Simsek, fost vicepremier şi fost bancher la Merrill Lynch. El este unul dintre oamenii din guvern care ofereau încredere investitorilor şi pieţelor, scrie CNBC. Fostul ministru al finanţelor Naci Agbal, şi el o figură ortodoxă a guvernului, a fost lăsat fără un rol important, ceea ce-i face pe investitori să se întrebe dacă a mai rămas cineva în administraţie să tempereze tacticile economice  adesea neconvenţionale ale lui Erdogan. Ginerele Albayrak, fost ministru al energiei, n-a lăsat impresii bune investitorilor cât timp s-a ocupat de energie. Erdogan a fost reales preşedinte la sfârşitul lunii iunie cu 52,5% din voturi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO