În vânătoarea pornită de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru eliminarea opoziţiei din interiorul ţării, administraţia pune cătuşe chiar şi mâinilor invizibile ale pieţelor, scrie Bloomberg.
Cu alegerile la distanţă de doar doi ani şi cu rata de aprobare alunecând sub 50%, Erdogan nu-şi lasă soarta politică la cheremul pieţei libere. În schimb, pune în pericol stabilitatea ţării inundând economia cu credit pentru a crea creştere pe termen scurt, spun analiştii.
„Strategia economică a Turciei se învârte în jurul politicii, iar politica înseamnă Erdogan şi victoria decisivă a partidului său AKP în alegerile din 2019“, spune Nigel Rendell, analist la Medley Global Advisors. „Nimic altceva nu contează.“
De la lovitura de stat ratată de anul trecut, în urma căreia guvernul a introdus starea de urgenţă, Turcia a extins garanţiile de stat pentru a îndopa 300.000 de companii cu credite în lire turceşti echivalente cu 50 de miliarde de dolari. Există puţină transparenţă în ceea ce priveşte felul în care sunt cheltuiţi banii.
De asemenea, guvernul a concentrat active de 200 de miliarde de dolari într-un fond suveran de investiţii.
Aceasta pentru a se putea împrumuta, punând garanţie participaţiile la companii precum Turkish Airlines şi Turk Telekom, pentru a realiza proiecte populare de infrastructură care vor umfla şi mai mult un deficit bugetar care a ajuns deja la cel mai ridicat nivel din 2010 încoace.
Oficiali au propus chiar încurajarea băncilor să creeze noi instrumente financiare pe baza portofoliilor de credite de 515 miliarde de dolari pentru a finanţa mai multe credite în lire, deşi creditele date sunt deja cu 50% mai mari decât depozitele în monedă locală, unul dintre cele mai mari niveluri din rândul economiilor majore. De la lovitura de stat eşuată, creditarea a crescut cu 22%, iar economia a accelerat, dându-i lui Erdogan prilejul să se laude că politicile sale au efect. Însă aceleaşi politici alimentează o inflaţie de două cifre.
Efectul negativ imediat al boom-ului creditului este creşterea preţului banilor. Pentru a atrage economiile populaţiei, mai reticentă decât altele să-şi lase banii în seama băncilor, creditorii au majorat dobânzile la depozite chiar şi la 15%, ceea ce înseamnă că trebuie să perceapă mai mult pentru credite pentru a fi profitabile.
Melis Metiner de la HSBC Holdings spune că Erdogan şi aliaţii săi încearcă să treacă peste limitări structurale ale economiei cum ar fi rata scăzută de economisire, educaţia deficitară şi lipsa de forţă de lucru calificată protejând în acelaşi timp industrii ineficiente printr-unele dintre cele mai protecţioniste politici din lumea emergentă.
Fondul de Garantare a Creditelor, creat de guvern în 1991 dar extins masiv în noiembrie, permite băncilor comerciale să pună în comun riscuri de credit cu Trezoreria, care acoperă 7% din orice pierderi, suficient pentru ca băncile să aprobe împrumuturi pentru clienţi cu bonitatea la limită.
Prin această abordare, Erdogan riscă să facă economia Turciei şi mai vulnerabilă la şocuri externe după alegeri, explică Metiner.
„Prioritatea guvernului pare să fie menţinerea activităţii interne la niveluri cât mai ridicate îndatorând populaţia“, a mai spus analistul.
Chiar şi susţinătorii freneziei datoriei şi restructurării de datorii care au profitat de generozitatea guvernului sunt îngrijoraţi că s-a mers prea departe. „Este ceva nesustenabil“, spune Mehmet Erdogan, preşedintele Sezon Pirinc, producător agricol cu baza la Istanbul care a intrat în faliment în urmă cu doi ani. „Nu vom ajunge nicăieri prin credite şi restructurări.“
În vânătoarea pornită de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru eliminarea opoziţiei din interiorul ţării, administraţia pune cătuşe chiar şi mâinilor invizibile ale pieţelor, scrie Bloomberg.
