Business Internaţional

Europa încearcă să cucerească piaţa imensă a Indiei: Un acord comercial este avantajos pentru ambele părţi

Europa încearcă să cucerească piaţa imensă a...

Autor: Catalina Apostoiu

30.05.2017, 00:00 385

Deocamdată nu s-au înregistrat progrese foarte mari în ceea ce priveşte încheierea unui acord de comerţ liber între India şi Uniunea Europeană, însă o astfel de înţelegere ar fi benefică pentru ambele părţi, relevă un nou studiu realizat de cercetători germani, potrivit Deutsche Welle.

În pofida dimensiunii sale, India reprezintă numai 1,6% din comerţul mondial cu bunuri, însă potenţialul său este uriaş, iar ţara asiatică este deja al noulea cel mai mare partener comercial al UE. Respectiv, blocul european este cel mai mare partener comercial al Indiei. Cele două părţi sunt în discuţii referitoare la un acord de comerţ liber din 2007, fără progrese semnificative deocamdată.

Totuşi, un studiu recent al institutului german de cercetare Ifo arată că ambele părţi ar avea de câştigat de pe urma unui astfel de acord. Potrivit studiului, pe termen lung economia indiană ar avansa cu 1,3% anual în urma unui astfel de acord, în timp ce UE ca întreg ar avansa cu aproximativ 0,14%, câştigând aproximativ 21 miliarde de euro anual.

În afară de avantajele create pe industrii, un acord UE-India emite un puternic semnal în sprijinul comerţului liber mondial, spune specialistul Cora Jungbluth de la Fundaţia Bertelsmann.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO