Toate ţările din Uniunea Europeană cresc, salariile cresc şi ele, continentul în sine s-a transformat dintr-o regiune răscolită de crize într-un motor al comerţului mondial, iar convergenţa estului cu vestul la prosperitate a accelerat în sfârşit după zece ani de stagnare. Încrederea occidentului în economie este la maximum, însă câteva probleme toxice persistă.
Europa s-a luptat cu crizele aproape un deceniu. Au fost criza financiară globală din 2007-2008, criza datoriilor suverane, criza şomajului, criza ucraineană cu efectele ei asupra comerţului cu Rusia, criza Greciei, cu perspectiva ieşirii ţării din zona euro, Brexitul. Este lung şirul de pericole care au ameninţat stabilitatea şi unitatea Uniunii şi prosperitatea sa pe termen lung. Recesiunea din zona euro care a urmat crizei mondiale este cea mai adâncă de după anii 1960. S-a vorbit de un deceniu pierdut pentru Europa. Criza a stopat convergenţa statelor din estul UE cu cele din vest în ceea ce priveşte prosperitatea.
Însă în 2013 a început lunga perioadă de revenire, iar zona euro a sfidat în cele din urmă pesimismul la începutul anului 2016, când economia a reajuns, ca mărime, la nivelul maxim de dinainte de criză.
Aceasta pentru ca în trimestrul III al acestui an toate statele UE să înregistreze creştere economică, cu estul avansând mai rapid decât vestul, propulsat de exporturile câtre zona euro şi, mai important, de creşterea salariilor. În aceste condiţii, Institutul de la Viena pentru Studii Economice Internaţionale a tras concluzia că statele UE din ECE au reînceput urmărirea celor din vest. Ritmul de convergenţă este acum mai rapid decât s-a anticipat, iar cursa va continua până la sfârşitul deceniului.
Cu câteva excepţii, condiţiile macroeconomice s-au îmbunătăţit în zona euro. Deficitele de cont curent de la începutul crizei s-au transformat în excedente, iar la nivelul finanţelor publice în majoritatea economiilor cu probleme au apărut surplusuri primare, notează BCE. Condiţiile de finanţare de pe pieţe pentru guvernele zonei euro sunt mai bune ca oricând după criză. De la mijlocul anului 2013 au fost create aproape şapte milioane de locuri de muncă, iar rata şomajului este la cel mai scăzut nivel începând cu 2008. Aceasta este o realizare cu care se mândresc adesea oficialii BCE, arhitecţii unui masiv plan de stimulare a pieţelor şi inflaţiei. Şomajul a rămas însă ridicat, mai ales în rândul tinerilor, în ţări precum Spania şi Grecia. În est, deficitul de forţă de muncă a dus rata şomajului la minime istorice şi forţează creşterea salariilor. Comisia Europeană a remarcat că anul acesta la nivelul UE angajările au depăşit nivelul de dinainte de criză. Peste 235 de milioane de persoane sunt angajate. Marianne Thyssen, comisarul pentru forţa de muncă, arăta în octombrie că salariile au crescut în aproape toate statele UE anul trecut, cu 1,2% în zona euro şi mai rapid în economiile mai ieftine, cum ar fi cele baltice, Ungaria şi România. „Aceasta înseamnă că salariile converg în Europa“, explică ea, atrăgând totuşi atenţia că în multe ţări ritmul de creştere este mai mic decât ar fi de aşteptat având în vedere şomajul redus.
Din 2012, anul în care a început să se acumuleze energia revenirii, până în 2016, costul orar al forţei de muncă exprimat în euro, un indicator al salariilor, a crescut în toate ţările UE exceptând Grecia şi Cipru. Însă creşterea a fost marginală, la limita stagnării, în Spania, Italia, Portugalia şi Cehia, arată datele Eurostat. Venitul brut disponibil al gospodăriilor raportat la paritatea puterii de cumpărare, indicator al costului traiului, a revenit la nivelurile de dinainte de criză în mai toate ţările UE. Excepţii sunt Cipru, Italia şi Grecia, ţări calamitate de criză. Creşterea standardelor de viaţă, mai ales în economiile avansate, depinde de creşterea productivităţii muncii. Or acest indicator aproape că a stagnat în zona euro în perioada de revenire, arată datele BCE, şi evoluează mai lent decât în SUA şi economiile mari emergente.
Raportat la 2010, productivitatea s-a redus în Grecia şi a stagnat în Italia, Ungaria, Portugalia, Finlanda şi Marea Britanie. Cea mai mare creştere a fost observată la România.
Revenirea investiţiilor a fost şi ea lentă. Creşterea din UE din perioada 2013-2015 a fost de 3,1% pe an, sub media de dinainte de criză, de 3,4%. În economiile mai solide, investiţiile au ajuns la nivelul ante-criză abia în 2016. În economiile estice ale UE, anul trecut investiţiile erau cu 9% mai mici, arată datele Băncii Europene pentru Investiţii. În ţările lovite dur de criză, investiţiile erau cu 27% sub nivelul de dinaintea crizei. Investiţiile companiilor şi-au revenit în statele care alcătuiesc nucleul UE, dar nu şi în celelalte. În ţările estice, investiţiile companiilor au stagnat în mare parte.
“Condiţiile pentru investiţii s-au îmbunătăţit, dar rata de investiţii a rămas sub nivelul de dinainte de criză”, a spus recent Toomas Taniste, ministrul de finanţe al Estoniei, ţară care deţine în prezent prin rotaţie preşedinţia Consiliului European.
În Vest, încrederea companiilor este la maximul ultimului deceniu, ceea ce sugerează că revenirea va continua să fie solidă în următoarele trimestre.
Eforturile de revenire au avut un efect secundar nociv, creşterea datoriilor guvernamentale. În zona euro, datoria a crescut de 1,5 ori din 2007. În unele ţări s-a dublat.
În ceea ce priveşte băncile, acestea şi-au redus drastic numărul de sucursale şi personalul, însă FMI consideră că nu suficient (FMI crede şi că sunt prea multe bănci mici). Ratele creditelor neperformante sunt în general mai mici faţă de maximele din criză, dar în multe state nu au scăzut sub nivelul de dinainte de criză şi sunt de peste 10% (la sfârşitul anului trecut) în Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia, România şi Slovenia. Rata creditelor neperformante marchează o divergenţă adâncă între nucleul zonei euro şi celelalte economii.
“Europa a făcut progrese extraordinare în rezolvarea problemelor economice şi pentru reconstruirea creşterii. Revenirea va întări rolul său în economia globală. Însă rămân multe provocări”, apreciază David Lipton, vicedirector executiv al FMI.
