Business Internaţional

Europa se întoarce în Evul Mediu: cum ar arăta fiecare regiune de pe continent, dacă mişcările de autonomie ar obţine independenţa

Cum ar arăta continentul european dacă fiecare mişcare naţionalistă ar obţine independenţa

Cum ar arăta continentul european dacă fiecare mişcare naţionalistă ar obţine independenţa

Autor: Luciana Georgescu

17.09.2014, 17:38 3706

Referendumul pentru independenţa Scoţiei este la doar câteva ore distanţă, astfel că problema regiunilor care au încercat să-şi obţină autonomia face înconjurul Internetului. Mai multe hărţi arată structura continentelor din prezent dacă fiecare mişcările care militează pentru autonomie şi-ar fi atins scopul final, scrie Daily Mail.

Hărţile au fost întocmit pe baza celor mai cunoscute evenimente de acest gen, precum mişcarea naţionalistă bască din nordul Spaniei şi sud-vestul Franţei, precum şi mişcarea pentru obţinerea autonomiei în regiunea Savoia din Hexagon, cu o populaţie de aproape jumătate de milion de locuitori.

Hărţile au fost desenate de Alianţa Liberă Europeană (European Free Alliance – EFA), care reuneşte "40 de partide progresiste, naţionaliste, regionaliste şi autonomiste şi care reprezintă naţiuni fără stat, regiuni şi minorităţi tradiţionale".

Mişcarea de obţinere a independenţei în Veneţia a promovat puternic redescoperirea Republicii Veneţiene, precum şi datinile, obiceiurile, cultura şi limba regiunii. Republica Veneţiană a existat timp de 1.100 de ani, în perioada 697-1797 şi a fost printre primele republici moderne din lume.

Această problemă a dominat sudul Europei până în 1970-1980, când frustarea provenită din taxele ridicate, birocraţie şi ineficienţa guvernului italian s-au risipit.

La baza mişcărilor de autonomie stă concepţia că bogăţia locală este folosită în beneficiul unei clase politice corupte şi incompetente, situaţie prezentă în special în marile capitale, precum Roma şi Madrid. Argumentul a fost susţinut în ultimii ani de rata ridicată a şomajului şi crizele economice.  

“Dreptul la autodeterminare este singura modalitate prin care ne putem elibera de cel mai birocratic monstru al lumii occidentale – statul italian”, a spus Gianluca Busato, liderul mişcării separatise din Veneţia.

O situaţie similară a avut loc şi în Cornwall. Locuitorii regiunii au declarat că acest comitat al Angliei are propria identitate şi ar trebui să fie un stat naţional, cu aceleaşi dreputri şi autonomie politcă, cum este cazul Scoţiei şi al Ţării Galilor.

Un sondaj recent efectuat în Spania arată că 59% din populaţia bască doreşte un referendum de independenţă, cu cinci procente în creştere faţă de anul trecut.

În România, proiectul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, susţinut de candidatul la preşedinţie Kelemen Hunor şi partidul acestuia UDMR, propune o formă de autonomie bazată pe criterii etnice, limba maghiară recunoscută ca fiind oficială în administraţiile locale în zona autonomă care va cuprinde judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO