Business Internaţional

Factura de Brexit va fi stabilită abia la încheierea unui acord final cu UE

Factura de Brexit va fi stabilită abia la încheierea...

Autor: Andrei Ionascu, Mediafax

22.10.2017, 14:09 88

Fox a anunţat că Marea Britanie le va oferi celor 27 de state membre UE "asigurări suplimentare" în privinţa Brexit înainte de următorul summit programat pentru luna decembrie, cu scopul de a avansa la discuţiile privind viitoarele relaţii comerciale.

"Nu ştiu cifrele facturii de Brexit, dar este foarte clar că vom putea prezenta astfel de cifre abia în momentul unui acord final ... vrem să ştim care este situaţia finală. Departe de hiperbolismul din jurul facturii de divorţ, există o înalt nivel de colaborare între noi", a spus Liam Fox.

Ministrul britanic al Comerţului a mai precizat că guvernul de la Londra va transmite Bruxellesului că "ne îndreptăm în direcţia corectă" în prima fază a discuţiilor, care include şi factura de Brexit.

Liam Fox a avertizat că Uniunea Europeană nu ar trebui să considere că Marea Britanie blufează prin anunţul că pregăteşte şi eventualitatea în care nu va fi încheiat un acord.

"Comerţul în baza normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului nu sunt chiar un scenariu de coşmar. Dar aş prefera să încheiem un acord", a spus Fox.

Ministrul britanic al Comerţului susţine că discuţiile efective privind viitorul acord comercial cu UE nu sunt complicate, dar aspectele politice îngreunează negocierile.

"Acesta ar trebui să fie cel mai uşor acord din istorie. În majoritatea tranzacţiilor comerciale, se încearcă reducerea distanţei. Dar în acordul comercial cu UE suntem deja la punctul în care nu avem tarife şi avem un acord de reglementare complet. Este ceva unic. Nu cred că sunt dificile negocierile comerciale în sine. Dificultatea este dată de politică. Cu alte cuvinte, cât de mult vor Comisia Europeană şi elita europeană să pedepsească Marea Britanie pentru că a avut îndrăzneala să apeleze la dreptul legal de a părăsi Uniunea Europeană. Care va fi preţul pentru prosperitatea cetăţenilor europeni în această decizie? Sper că simţul economic va dicta şi că vom pune în fruntea agendei prosperitatea întregului continent european într-un context global", a mai spus Liam Fox.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO