Business Internaţional

Fed-ul majorează dobânzile la dolari, încrezător în perspectivele economice pe 2018. În schimb, banca nu crede în „miracolul economic” anunţat de preşedintele Trump

Janet Yellen preşedinta Fed: Există mai puţine motive de îngrijorare în prezent decât au existat pentru o perioadă de timp, astfel încât sunt optimistă cu privire la perspectivele economice”.

Janet Yellen preşedinta Fed: Există mai puţine motive de îngrijorare în prezent decât au existat pentru o perioadă de timp, astfel încât sunt optimistă cu privire la perspectivele economice”.

Autor: Catalina Apostoiu

15.12.2017, 00:07 1085

Banca centrală americană a majorat ratele de referinţă ale dobânzii, dar şi-a menţinut neschimbate perspectivele privitoare la dobânzi pe anii viitori, chiar în condiţiile în care strategii au previzionat o accelerare pe termen scurt a creşterii economiei americane în urma reducerilor fiscale propuse de administraţia Trump, scrie Reuters.

„În acest moment, economia americană performează bine. Creşterea la care asistăm nu este bazată de exemplu pe o acumulare nesustenabilă de datorii. Condiţiile economice la nivel mondial sunt favorabile, asistăm la o creştere sincronizată”, a declarat Janet Yellen, preşedinta Fed. „Există mai puţine motive de îngrijorare în prezent decât au existat pentru o perioadă de timp, astfel încât sunt optimistă cu privire la perspectivele economice”.

Stimulentele fiscale aşteptate, venite în urma unei serii întregi de date relativ pozitive, au determinat banca centrală să majoreze dobânzile cu un sfert de punct procentual,  până la 1,25%-1,50%.

Strategii băncii şi-au majorat în acelaşi timp estimarea de creştere a PIB pe anul viitor la 2,5% de la 2,1% în septembrie după ce au luat în calcul efectele pachetului de reforme fiscale.

Totuşi, aceştia şi-au menţinut neschimbată estimarea de creştere pe termen lung la 1,8%.

Estimarea este în linie cu ritmul înregistrat în ultimii ani, dar cu mult sub nivelul de aproximativ 3% pe care administraţia Trump l-a luat în calcul în realizarea bugetului.

Banca centrală americană nu crede în argumentul preşedintelui Donald Trump potrivit căruia pachetul său de reduceri fiscale va duce la o creştere semnificativ mai puternică, mai sustenabilă a economiei americane, scrie Bloomberg.

Deşi banca centrală ar saluta o astfel de evoluţie, preşedinta Fed a sugerat că strategii văd planul ca având un impact modest, pe termen lung.

„Nu va exista o creştere gigantică a economiei”, a declarat Yellen după ce Fed-ul şi-a majorat dobânda de referinţă pentru a treia oară în acest an.

Chiar în condiţiile în care Yellen vorbea cu prudenţă despre impactul reducerilor de taxe asupra economiei, Trump lăudă beneficiile acestora, sugerând că rata de creştere ar putea atinge 4% sau chiar mai mult.

„Suntem în pragul unui nou miracol economic”, declara acesta.

Pentru Yellen, atingerea unei astfel de rate ar reprezenta o adevărată „provocare”, potrivit Bloomberg.

Strategii consideră într-adevăr că accelerarea ritmului de creştere va duce la o scădere a şomajului, acesta fiind estimat să atingă 3,9% până la sfârşitul anului viitor, de la 4,1% în prezent.

Oficialii Fed au anunţat că iau în calcul trei majorări de dobânzi pentru anul viitor, acelaşi ritm anunţat în septembrie, şi noi majorări graduale după aceea.

Yellen, care se va retrage de la şefia băncii centrale americane pe 3 februarie, îi lasă succesorului său Jerome Powell o economie care „merge bine” şi o piaţă a muncii „apropiată de ocuparea completă a forţei de muncă”.

Yellen a minimalizat temerile că creşterile puternice ale acţiunilor şi bitcoinului ar putea pune în pericol stabilitatea sistemului financiar şi a economiei.

„Analizând alţi indicatori ai riscurilor la adresa stabilităţii financiare, nu există niciun semnal de alarmă”, a declarat aceasta, remarcând că „moneda bitcoin joacă în acest moment un rol foarte mic în cadrul sistemului de plăţi”.

Yellen şi-a exprimat totuşi îngrijorarea privitoare la incapacitatea Fed-ului de a ridica inflaţia la ţinta de 2%, chiar în condiţiile în care aceasta a remarcat faptul că presiunile inflaţioniste scăzute din acest an se datorează în principal unor factori tranzitorii.

„Înţelegerea noastră privind forţele din spatele inflaţiei este imperfectă”, a declarat şefa Fed, subliniind importantţa atingerii acestui obiectiv.

„Suntem pregătiţi să ajustăm politica monetară astfel încât să ne atingem obiectivele legate de inflaţie şi rata ocupării forţei de muncă pe termen mediu”, a declarat Yellen.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO