Ferrero te plăteşte să te muţi în Italia şi să fii degustător de Nutella şi Kinder. Nu cere experienţă şi pune doar două condiţii

sâmbătă, 07:58 Autor: Răzvan Botea

Compania italiană Ferrero angajează 60 de persoane care să se mute în Italia şi să devină degustători profesionişti ai produselor Nutella, Ferrero Rocher, Tic Tac sau Kinder. Cei 60 de norocoşi vor locui în oraşul Alba, sediul companiei, şi o localitate cunoscută pentru trufele albe, scrie site-ul travelanleisure.com.

Începând cu luna septembrie, candidaţii vor intra într-o perioadă de şcolarizare de trei luni, timp în care vor învăţa cum se realizează degustarea. La finalul trainingului, cei care vor fi consideraţi cei mai potriviţi vor fi angajaţi şi vor semna un contract pe durată lungă cu compania, începând să lucreze part-time, câte două ore pe zi. 

Singurele cerinţe sunt ca persoanele care candidează să nu fie alergice şi să poată folosi un computer, potrivit thelocal.it.

Ferrero vrea să-ţi testeze produsele pe persoane amatoare, anunţul specificând faptul că nu este nevoie de experienţă anterioară. Compania caută consumatori de dulciuri, preferând persoanele care nu au studii în domeniul gastronimiei sau în ştiinţa gusturilor.

Cele 60 de persoane vor începe trainingul în septembrie, şi dintre aceştia vor fi selectate 40 care se vor împărţi în două grupe. Contarctul este part-time, iar în anunţ este specificat faptul că „este compatibil cu alte joburi”.

 

 

 

 
Cuvinte cheie:
degustator
, ferrero
, kinder
, nutella
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide