Business Internaţional

FMI elimină angajamentul anti-protecţionism, dar menţine angajamentele valutare. Ce înseamnă asta pentru economia mondială

Christine Lagarde. director general al FMI. Sursă foto: Reuters

Christine Lagarde. director general al FMI. Sursă foto: Reuters

Autor: Corina Zamfir

23.04.2017, 09:36 2421

Statele membre ale Fondului Monetar Internaţional, care au participat sâmbătă la reuniunea de primăvară a FMI de la Washington, au decis să lucreze pentru reducerea dezechilibrelor la nivel mondial, dar nu şi-au repetat angajamentul trecut de a rezista tuturor formelor de protecţionism, scrie Reuters.

Comitetul Internaţional Monetar şi Financiar (IMFC), organismul director al FMI, şi-a repetat angajamentele anterioare privind cursurile de schimb valutar.

"Ne vom abţine de la devalorizări competitive şi nu vom viza cursurile de schimb în scopuri competitive", a afirmat IMFC într-o declaraţie.

"Vom lucra împreuna pentru a reduce dezechilibrele globale excesive prin urmărirea politicilor adecvate. Lucrăm pentru a consolida contribuţia comerţului la economiile noastre", au adăugat aceştia.

Comunicatul a adoptat în mare măsură limba comercială dintr-o declaraţie a G20, Grupul celor 20 de miniştrii ai finanţelor şi ai guvernatorilor băncii centreale, emisă luna trecută în Baden Baden, Germania, unde Secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, a declarat că angajamentul împotriva protecţionismului nu mai este relevant.

Şeful băncii centrale din Mexic, Agustin Carstens, care conduce comitetul director al FMI, a declarat că protecţionismul este un "termen relativ" şi "ambiguu".

"Nu există vreo ţară care să nu aibă nicio prevedere cu privire la comerţ", a declarat Carstens într-o conferinţă de presă. "În loc să ne bazăm pe ceea ce înseamnă acest concept, am reuşit să-l punem într-un cadru mai pozitiv, mai constructiv".

Carstens, care este printre oficialii financiari mondiali care participă săptămâna aceasta la întâlnirile de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale, a declarat că scopul era să profite de comerţ şi că toţi membrii au fost "aliniaţi" nevoii de comerţ liber şi echitabil.

Declaraţia IMFC a mai spus că, în timp ce redresarea economică mondială a câştigat un impuls, creşterea a fost "încă modestă" şi a avertizat asupra incertitudinilor politice şi politice în creştere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO