Business Internaţional

Fost presedinte BERD acuzat de coruptie

12.03.2001, 00:00 24



Jacques Attali, unul dintre cei mai reprezentativi consilieri ai fostului presedinte al Frantei, Francois Mitterand, este cel din urma politician din perioada Mitterand care va fi investigat in cadrul unui proces privind coruptia si exporturile ilegale de arme in Angola, relateaza Financial Times.

Attali, fost presedinte al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), a fost eliberat pentru o cautiune de 1,5 milioane de franci francezi (225.000 euro), dupa ce a fost chemat pentru ancheta saptamana trecuta, fiind acuzat de deturnare de fonduri si trafic de influenta.

Investigatia este centrata pe activitatea omului de afaceri Pierre-Joseph Falcone, conducatorul companiei Branco International, acuzat de trafic de arme.

Firma de consultanta a lui Attali, ACA, a incasat 150.000 de dolari de la Brenco. De asemenea, Attali a folosit un avion privat pentru a face o excursie de o zi in Luanda, capitala Angolei, in 1998, zborul fiind estimat la 480.000 de franci. Falcone a trimis mai multe cadouri, care proveneau dintr-un celebru magazin de lux din Paris, Fauchon, pe adresa fostului consilier.

Judecatorii il suspecteaza pe Attali ca si-ar fi folosit influenta pentru a-l ajuta pe Falcone intr-un proces legat de impozite, intre autoritatile franceze si ZTS Osos, o companie slovaca.

Avocatii politicianului neaga orice legatura intre cei doi acuzati. Attali nu a negat insa si primirea unor sume de bani si a unor servicii de la Brenco, dar a insistat asupra faptului ca nu cunostea originea acestor "cadouri".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO