Business Internaţional

Fotbalistul român nu este o afacere de marketing. Acţiunile Galatasaray în scădere după achiziţia lui Bogdan Stancu

Acţiunile Galatasaray în scădere după achiziţia lui Bogdan Stancu

Autor: Cristian Hostiuc

21.01.2011, 16:47 70

Acţiunile clubului de fotbal Galatasaray Istanbul erau vineri înscădere uşoară, de 1%, la bursa din Istanbul, achiziţia atacantuluide la Steaua Bogdan Stancu neavând niciun efect.

Astăzi, acţiunile s-au mişcat între 376 şi 362 lire turceşti,ultimul preţ de la mijlocul zilei fiind de 373 lire turceşti.

Patronul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Gigi Becali, aanunţat ieri că l-a vândut pe Bogdan Stancu la Galatasaray pentru 6milioane de euro.

Vedeţi cât va câştigaBogdan Stancu la Galata

Echipa turcă este antrenată de Gheorghe Hagi de la finalulanului trecut. Faţă de noiembrie 2010 acţiunile clubului au scăzutcu 13,61%, dar în decembrie au recuperat ajungându-se la un plus de23%.

Capitalizarea clubului de fotbal a ajuns în prezent la 354milioane euro, faţă de 375 milioane de euro, cât era la instalarealui Hagi ca antrenor, la sfârşitul lui octombrie 2010.

Vedeţi reacţiileromânului de la vizita medicală a Galatei

În ciuda faptului că este tânăr şi are un potenţial mare, BogdanStancu nu este un vehicul puternic pentru activitatea de marketing,respectiv vânzările de tricouri şi sponsorizări.

Cluburile mari preferă să achiziţioneze jucători cu o valoareridicată pentru că acest lucru le aduce vânzări mari de tricouricare acoperă în final sumele imense de transfer.

Cristiano Ronaldo, cel mai scump transfer de până acum din lume- de aproape 100 milioane de euro -, a adus clubului Real Madridvânzări foarte mari de tricouri şi bilete la meci, astfel încâtbanii au fost recuperaţi în doar un an de zile.

Celelalte cluburi turceşti de pe bursă au o valoare de 446milioane euro - Beşiktaş, 1,6 miliarde euro - Fenerbahce şi 722milioane euro - Trabzon Spor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO