Business Internaţional

Franţa: S&P nu a luat în calcul acordul de luni, iar Parisul nu va adopta noi măsuri de austeritate

Autor: Vlad Popescu

06.12.2011, 10:23 252

Guvernul francez nu va adopta noi măsuri de austeritate după ce S&P a avertizat, luni noaptea, că ar putea retrograda Franţa cu două trepte de la AAA, afirmă ministrul francez al Finanţelor, potrivit căruia analiza agenţiei nu a luat în calcul acordul franco-german privind modificarea Tratatului UE.

Într-o intervenţie televizată la câteva minute după ce Standard&Poor's a anunţat că ar putea retrograda în masă 15 ţări din zona euro, ministrul francez al Finanţelor, Francois Baroin, a indicat că decizia agenţiei ilustrează o problemă de încredere la nivel european, şi nu vizează situaţia Franţei în particular.

"Problema este una de încredere în zona euro. Avem nevoie de mai multă integrare, la nivel bugetar. Nu avem nevoie de un al treilea plan de austeritate. Nu avem nevoie de măsuri suplimentare. Trebuie să impunem coordonarea politicilor la nivel european", a declarat oficialul francez, citat de Reuters.

Temerile privind deficitul bugetar ridicat şi expunerea băncilor franceze pe statele de la "periferia" zonei euro au apropiat criza datoriilor de stat de Franţa, în pofida măsurilor luate de guvern pentru consolidarea finanţelor publice.

Franţa este din această vară o ţintă permanentă a zvonurilor privind retrogradarea ratingului. Coborârea calificativului Franţei cu o treaptă ar induce statului costuri suplimentare de 3 miliarde euro pe an la serviciul datoriei de stat.

S&P a avertizat luni noapte că ar putea reduce ratingurile a 15 state din zona euro, inclusiv cele şase ţări calificate AAA, dacă liderii europeni vor amâna din nou, la summit-ul UE de vineri, convenirea unui plan decisiv şi credibil de combatere a crizei datoriilor de stat. Comunicatul S&P prefigurează retrogradări cu o treaptă pentru cinci ţări AAA, însă ratingul Franţei ar putea fi coborât cu două trepte.

Într-o declaraţie comună transmisă după anunţul S&P, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au arătat că sunt hotărâţi să facă tot posibilul pentru a asigura stabilitatea zonei euro. Cei doi lideri au arătat că au luat la cunoştinţă decizia S&P, însă au subliniat că acordul convenit luni privind modificarea Tratatului UE va consolida stabilitatea zonei euro.

Summit-ul UE de vineri este considerat unul decisiv pentru viitorul zonei euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO