Germania, cea mai mare economie europeană, sărbătoreşte pe 3 octombrie 25 de ani de la reunificare, un sfert de secol de eforturi de a aduce Germania de Est la nivelul Vestului. După 25 de ani, diferenţa la nivel economic şi în mentalitate este încă mare. Franţa, celălalt stâlp al zonei euro, „sărbătoreşte“ 40 de ani de creştere neîntreruptă a datoriei guvernamentale, de eforturi de a face mai uşoară viaţa în prezent în detrimentul generaţiilor viitoare.
Populaţia celor cinci state care au format cândva Germania de Est a scăzut de la 14.5 milioane de persoane în 1991 la 12,5 milioane în 2013, potrivit celor mai recente date statistice. Locuitorii din est reprezintă acum 15% din populaţia Germaniei, faţă de 18% în vremea reunificării. În timp ce 3,3 milioane de estici s-au mutat în vest, doar 2,1 milioane de vestici s-au dus să locuiască în est în această perioadă, scrie Deutsche Welle. Estul îmbătrâneşte. Mulţi dintre cei care au plecat în vest sunt tineri. Dacă în 1991 circa 10% din populaţia estului aveau vârsta de peste 65 de ani, în 2013 se situau la 24%. În vest ponderea este de 20%.
Vestea bună este că trendul pare că se inversează, 2013 fiind primul an în care numărul celor din vest care se mută în Berlin sau în landurile din est este mai mare decât al celor care pleacă în cealaltă direcţie. Studiul a găsit că industria din est a rămas mult mai slabă decât cea din restul ţării. Într-o analiză separată a Institutului de la Berlin pentru Dezvoltare se arată că salariul mediu din statele estice, de 2.800 euro pe lună, reprezintă doar două treimi din cel din landurile din Vest.
Zidul din minţile oamenilor
Landurile estice au, de asemenea, rate mai mari ale abandonului şcolar. În Saxonia Anhalt şi Mecklenburg - Pomerania Inferioară mai mult de unu din 10 elevi renunţă la şcoală fără o diplomă de absolvire.
Populaţia din statele vestice are un procent mai mare de imigranţi decât cea din statele estice, excepţia clară fiind Berlinul – mai mult de un sfert din populaţia capitalei multiculturale este constituit din imigranţi.
În landurile fostei RDG, ponderea imigranţilor este de sub 5%. Poate de aceea nu trebuie să mire că în landul estic Saxonia s-a născut PEGIDA, organizaţia antiimigraţionistă şi antiislam care încurcă jocurile politice de la Berlin.
Est-germanii tind să fie mai neîncrezători în politica tradiţională şi să prefere mişcările de protest sau pe cele extremiste. Aproape trei sferturi din cei care trăiesc în Vest se simt „acasă“ în actualul mediu politic, faţă de doar 50% în est. În fosta Germanie de Est, 28% din oameni spun că nu au încredere în democraţie.
Guvernul de la Paris a sărbătorit pe 30 iunie un nou record: datoria a ajuns la 2.105,4 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din istorie, echivalentul a 97,6% din PIB, scrie Le Figaro.
Faţă de primul trimestru, datoria guvernamentală este cu 16 miliarde de euro mai mare. Nimic nu este nou, în afară de noul recod.
Datoria publică corespunde soldului bugetar înregistrat în fiecare an de stat. Franţa nu a mai afişat un an bugetar pozitiv din 1975.
De 40 de ani încontinuu datoria publică franceză doboară record după record.
Anul 2014 a adus un record simbolic pentru această ţară: datoria publică a depăşit pragul de 2.000 de miliarde de euro. În 12 ani ea s-a dublat şi a crescut de patru ori în 22 de ani. Începând cu 1978, datoria s-a multiplicat de 27 de ori.
Franţa suferă de deficit cronic
Datoria publică franceză este aproape cât economia pe un an. Indicatorul va atinge 96,3% din PIB la sfârşitul acestui an, potrivit estimărilor oficiale, nivel nemaiatins. În anii ’80, procentul era de 30%. Dacă se pune problema bunei gestionări a datoriei ţării în contextul acestor cifre astronomice, nu ar fi pertinentă compararea datoriei unui guvernamen cu cea a unei gospodării. Statul este responsabil pentru viitorul colectiv. El alocă venituri pe termen scurt pentru cheltuielile pe termen lung. Banii celor tineri se duc la oameni mai puţin tineri. Banii unui contribuabil se duc la alt contribuabil. Statul are în faţă eternitatea, contribuabilul nu.
Pentru moment, Franţa este „salvată“ de dobânzile extrem de mici. Însă nu Franţa deţine controlul asupra costurilor de finanţare. Datoria emisă de statul francez pe pieţele financiare este deţinută în proporţie de 64,4% de nerezidenţi, în principal de societăţi financiare europene. Aceasta înseamnă pericol în caz de criză.
