Business Internaţional

Germania retrimite în Austria tot mai mulţi imigranţi

Germania retrimite în Austria tot mai mulţi imigranţi

Autor: Ioana Bojan

12.01.2016, 08:35 281

Mulţi dintre imigranţii retrimişi în Austria nu aveau documente valide, în timp ce alţii nu voiau să ceară azil în Germania, ci în alte ţări, mai ales în cele scandinave, a precizat poliţia.

Majoitatea celor retrimişi în Austria nu sunt sirieni, care de obicei obţin azil. Ei sunt în mare parte imigranţi din Afganistan, dar şi din Maroc şi Algeria, a adăugat poliţia austriacă.

"Numărul zilnic de imigranţi trimişi înapoi a crescut de la 60 în decembrie, la 200 de la începutul anului", a declarat pentru AFP David Furtner, purtător de cuvânt al poliţiei din landul Austria Superioară.

Săptămânaa trecută, Suedia, una dintre destinaţiile preferate de mulţi dintre imigranţi, a încercat să reducă numărul acestora impunând controale de identitate persoanelor care intră în ţară din Danemarca.

Peste 500 de femei au depus plângere la poliţia din Koln în urma agresiunilor sexuale şi furturilor comise în noaptea de Revelion, în timp ce la Hamburg au fost depuse peste 100 de reclamaţii.

Majoritatea agresorilor ar fi de origine nord-africană sau arabă, ceea ce a alimentat dezbaterile privind decizia Germaniei de a primi peste un milion de imigranţi în ţară anul trecut.

Criticată pentru politica sa în favoarea solicitanţilor de azil, pe fondul agresiunilor de la Koln, cancelarul Angela Merkel a promis înăsprirea legislaţiei.

"Cele petrecute în noaptea de Revelion sunt delicte penale respingătoare, care necesită răspunsuri hotărâte", a declarat Merkel, la finalul unei reuniuni de două zile a conducerii CDU, desfăşurată la Mainz. Înăsprirea legilor "este în interesul cetăţenilor, dar şi în interesul marii majorităţi a refugiaţilor", a adăugat ea.

Astfel, Merkel a informat că o persoană îşi poate pierde dreptul la azil dacă comite delicte, chiar şi în cazul în care este condamnată cu suspendare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO