Despre Emmanuel Macron se spune că a salvat Uniunea Europeană împiedicând-o pe xenofoba Marine Le Pen să ocupe preşedinţia Franţei. Preşedintele ales va trebui să fie de acum încolo, spre binele UE, dur cu ţara prietenă şi parteneră Germania, devenită arogantă din cauza succesului economic - nemţii se văd drept un exemplu pentru Europa, după cum scrie Handelsblatt, cel mai mare ziar financiar german.
Dar pentru ca Franţa să devină o contragreutate la influenţa Germaniei în politicile europene, mai ales după ce Marea Britanie va ieşi din UE, va trebui să găsească reţeta unui „miracol“ economic, în genul celei care a făcut din Germania superputerea economică a Europei.
Franţa nu este nicidecum o economie slabă, dar nu a ajuns la randamentul celei germane. Spre exemplu, în timp ce în Germania rata şomajului este la minimul istoric, de 3,9% în luna martie, în Franţa indicatorul este de 10%. Aproape unu din patru tineri din Franţa este şomer, în timp ce rata şomajului în rândul tinerilor nu trece de 7% în Germania.
Şi nici în economia germană nu totul merge ca uns. În an electoral, Fondul Monetar Internaţional cere Berlinului să majoreze taxa pe proprietate, să reducă contribuţiile la asigurările sociale şi să investească mai mult pentru a reduce inegalitatea distribuirii veniturilor. Analiza cu aceste informaţii încă nu a fost publicată de FMI, notează Handelsblatt. Persoane familiare cu raportul instituţiei financiare internaţionale spun că aceasta consideră că pentru Germania creşterea investiţiilor în infrastructură ar trebui făcută prioritate, ca şi reducerea poverii fiscale care apasă pe cei cu venituri mici. FMI cere de mult timp Berlinului să ia măsuri pentru reducerea surplusului său masiv de cont curent, dar noua analiză se concentrează pe dezechilibrele din economie. Revenind la cuplul Franţa-Germania, pentru un viitor mai sigur al UE guvernul german trebuie să ia în serios ideea de a-l sprijini pe Macron, continuă Handelsblatt. Nu va fi suficient să-l încurajeze cu cuvinte şi laude pe noul preşedinte. Francezii trebuie convinşi că noul lor erou este capabil să influenţeze politicile de la Berlin. Macron va avea nevoie de o majoritate solidă în Parlament pentru a-şi implementa reformele şi de încrederea populaţiei. Francezii îşi vor elege noii parlamentari în iunie. Ei vor un preşedinte puternic, mai ales în relaţiile cu ţara vecină, despre care cred că are prea multă putere.
Lui Macron i-ar fi mai uşor dacă anumiţi membri ai guvernului german, şi mai presus de toate ministrul de finanţe Wolfgang Schaeuble, arată flexibilitate în anumite chestiuni. Refuzul lui Schaeuble de a accepta că Germania este responsabilă de dezechilibre comerciale şi de slăbirea unor economii din zona euro este intolerabil din punctul de vedere al Franţei.
Pentru că este cea mai mare ţară din zona euro, prin politicile sale economice şi financiare Germania îşi influenţează partenerii din uniunea monetară. A venit timpul ca Berlinul să recunoască acest lucru.
Germania are nevoie de un ministru de finanţe care nu invocă articole din tratatul UE pe care le interpretează cum vrea atunci când crede că este necesar.
Respingerea criticilor privind surplusul de cont curent al Germaniei ca simplă invidie îi aduce pe francezi în tabăra opusă. Desigur, francezii trebuie să facă eforturi pentru reducerea birocraţiei, pentru diminuarea costurilor cu forţa de muncă şi pentru a-şi reforma sistemul educaţional astfel încât să-şi facă economia mai competitivă. Dar şi Germania are de lucru. Sch‰uble†ar putea încerca să stimuleze cheltuielile consumatorilor echilibrând povara impozitelor şi contribuţiilor la asigurările sociale. Când nemţii cumpără mai mult, ajută producători din alte părţi, inclusiv Franţa.
Germania a devenită arogantă din cauza succesului economic recent, iar nemţii se văd drept un exemplu pentru Europa. Macron trebuie să le dea o lecţie. Alegerea simfoniei Odă Bucuriei a lui Beethoven, imnul european, pentru sărbătorirea victoriei sale în alegeri este simbolică pentru platforma sa. Noul preşedinte francez vrea să dezvolte mai departe UE şi în special uniunea monetară. Vrea un ministru de finanţe pentru zona euro, un buget şi un parlament unic pentru uniunea monetară. De asemenea, el vrea ca zona euro să poată emite obligaţiuni comune, adică să-şi pună la comun datoriile - în prezent ceva de neacceptat pentru Berlin. Şi este de înţeles. Germania are o datorie echivalentă cu 68% din PIB, în timp ce datoria Franţei se ridică la 96% din PIB.
Diferenţele dintre economia germană şi cea franceză - adică ce ar avea de recuperat Macron ñ sunt multe. În clasamentul Forumului Economic Mondial privind competitivitatea la nivel internaţional, Germania ocupă locul cinci, iar Franţa locul 21. În alt clasament, al Dezvoltării şi creşterii incluzive, care reflectă oportunităţile de angajare, salariile, standardele de viaţă şi includerea socială, Germania are poziţia 13, iar Franţa 18.
Circa 56% din PIB-ul francez se duce pe cheltuielile publice. Ponderea este de 44% în Germania.
Costul orar al forţei de muncă în sectorul privat este de 33,4 euro în Germania şi de 36,3 euro în Franţa, aceasta pentru că costurile nonsalariale sunt semnificativ mai mari în Franţa, notează Deutsche Welle.
În sfârşit, PIB-ul german, de 3.132 miliarde euro, este semnificativ mai mare decât cel francez, de 1.113 miliarde euro. Exporturile franceze reprezintă 59% din PIB (în 2016), în timp ce cele germane 46%. Cererea internă a ajuns să contribuie semnificativ la creşterea economiei germane. Germania are un PIB per capita de 38.000 de euro, iar Franţa de 33.400 de euro.
