Business Internaţional

Grecia cere ajutorul UE în faţa afluxului de migranţi

Grecia cere ajutorul UE în faţa afluxului de migranţi

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

21.03.2016, 20:12 140

Oficiali turci au sosit luni pe Insula greacă Lesbos, la Marea Egee, pentru a contribui la punerea în aplicare a acestui acord.

Tot luni, la o zi după intrarea în vigoare a documentului, 1.662 de persoane sosiseră până la prima oră pe insulele greceşti, de două ori mai multe decât cu o zi înainte, potrivit autorităţilor.

"Este necesar să acţionăm foarte rapid şi în coordonare, în zilele următoare, pentru a obţine cel mai bun rezultat posibil. Ajutorul constând în resurse umane trebuie să sosească rapid", a subliniat premierul grec Alexis Tsipras la finalul unei întâlniri cu Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru Migrare şi Afaceri Interne.

"Ne aflăm într-un moment de cotitură (...). Gestionarea crizei refugiaţilor pentru Europa în ansamblul ei depinde de progresele şi succesele acestui acord", a subliniat Avramopoulos, adăugând că Franţa, Germania şi Olanda au promis să trimită personal.

În total 4.000 de persoane, dintre care 2.300 din alte state membre UE, urmează să participe la dispozitivul logistic prevăzut în cadrul acordului.

- Nimeni nu va fi expulzat cu forţa, promite Ankara

O structură de coordonare urmează să fie înfiinţată până vineri, iar personalul urmează să sosească pe insulele greceşti până săptămâna viitoare.

O vedetă aparţinând Pazei de Coastă elene a salvat luni dimineaţa 54 de migranţi, în apele internaţionale, şi i-a adus în port. În total, aproximativ 700 de nou-sosiţi au fost înregistraţi pe Insula Lesbos.

Nou-sosiţii sunt îmbarcaţi în autocare aparţinând Pazei de Coastă şi conduşi către "hot spot-ul" de la Moria, un centru în care sunt înregistraţi şi le sunt triate cererile de azil.

Înainte de acordul încheiat vineri de UE şi Turcia, migranţii şi refugiaţii erau liberi să se ducă unde voiau în afara taberei şi să se îmbarce pe feriboturile care asigură legătura cu continentul.

De-acum ei sunt ţinuţi în tabără până când le sunt triate cererile de azil. Cei ale căror cereri se consideră că nu pot fi primite vor fi trimişi înapoi în Turcia, începând de la 4 aprilie.

În schimbul fiecărui sirian trimis în Turcia de pe insulele greceşti, alt sirian va fi reinstalat din Turcia în UE, în baza criteriilor ONU de vulnerabilitate. Mişcări pentru apărarea drepturilor omului consideră această clauză din acord contrară dreptului internaţional şi intenţionează să o conteste în justiţie.

Niciun migrant nu va fi expulzat cu forţa în Turcia, a promis luni un reprezentant al Ministerului turc de Externe.

Cele 72 de criterii definite de UE în vederea liberalizării vizelor pentru turiştii turci - promise în acord - sunt practic îndeplinite toate, a adăugat el.

Textul adoptat vineri la Bruxelles nu spune însă nimic despre soarta celor 47.000 de migranţi blocaţi în Grecia, care au sosit înainte de intrarea sa în vigoare. Aproximativ 12.000 dintre aceste persoane aşteaptă la Idomeni, un post de la frontiera dintre Grecia şi Macedonia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO