Business Internaţional

Grecia încearcă să atragă armatorii, brokerii de asigurări maritime din Londra pe fondul Brexitului

Grecia încearcă să atragă armatorii, brokerii de...

Autor: Catalina Apostoiu

01.06.2017, 00:00 133
Guvernul grec vrea să-i convingă pe armatorii şi companiile de asigurări maritime cu sediul în Londra să-şi mute sediile din UE în Grecia în condiţiile în care Marea Britanie se pregăteşte să părăsească blocul, scrie Bloomberg. „Suntem în contact cu cinci brokeri de asigurări maritime care analizează diverse ţări din UE pentru relocare“, a declarat ministrul grec al transporturilor navale Panagiotis Kouroumblis. Acesta a refuzat să precizeze despre ce firme este vorba. Guvernul grec a cerut de asemenea proprietarilor greci de nave din Marea Britanie să analizeze relocarea sediilor lor înapoi în Grecia după Brexit, deşi ţara nu poate oferi stimulente financiare semnificative din cauza dificultăţilor financiare. Grecia va încerca în schimb să facă apel la patriotismul armatorilor, a declarat oficialul grec. Guvernul vrea ca portul Piraeus să devină „unul dintre cele mai mari centre maritime din lume“. Transportul naval are o contribuţie de aproximativ 7% la PIB-ul grec.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO