Business Internaţional

Gruparea Stat Islamic ameninţă că va distruge închisorile saudite unde sunt deţinuţi jihadişti

Gruparea Stat Islamic ameninţă că va distruge...

Autor: Ioana Bojan

06.01.2016, 14:49 155

Organizaţia teroristă, care a revendicat atacuri comise în regat şi care şi-a intensificat operaţiunile în ţara vecină Yemen, a menţionat închisorile al-Har şi Tarfiya, unde au fost deţinuţi numeroţi susţinători ai al-Qaida şi ai Statului Islamic.

Gruparea "Stat Islamic întotdeauna caută să elibereze deţinuţi, dar apreciem că sfârşitul problemei deţinuţilor nu va veni decât odată cu eradicarea regimului tiranilor şi cu distrugerea închisorilor şi dărâmarea lor", a precizat SI într-un articol postat online marţi.

Un susţinător al Statului Islamic s-a sinucis în iulie în cadrul unui atac cu maşină-capcană la un punct de control din exteriorul închisorii al-Hair, situată în apropiere de Riyadh.

Deşi Statul Islamic şi al-Qaida sunt rivali care s-au condamnat reciproc din motive ideologice, acestea sunt unite în ura faţă de Arabia Saudită, care le-a declarat grupări teroriste şi a încarcerat mii de susţinători ai lor.

Printre persoanele executate sâmbătă de autorităţile de la Riyadh se aflau patru musulmani şiiţi, inclusiv clericul Nimr al-Nimr, ceea ce a determinat furia Iranului şiit.

Gruparea Stat Islamic a revendicat o serie de atentate cu bombă şi atacuri armate în Arabia Saudită începând din noiembrie 2014, care s-au soldat cu moartea a peste 50 de persoane, majoritatea şiiţi, dar şi aproximativ 15 membri ai forţelor de securitate.

Oficialii saudiţi din domeniul securităţii afirmă că susţinătorii grupării din Arabia Saudită acţionează în cele mai multe cazuri independent şi depind în mică măsură de sprijinul logistic şi consilierea organizaţiei Stat Islamic, ceea ce îi face mai greu de detectat, dar mai puţin capabili să comită atacuri asupra unor ţinte bine protejate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO