Gruparea teroristă Al-Shabaab a revendicat atacul cu bombă de la bordul avionului din Somalia

13 feb 2016 Autor: Roxana Maciuca

Gruparea teroristă Al-Shabaab a revendicat atacul cu bombă, din urmă cu două săptămâni, de la bordul aeronavei cu destinaţia Djibouti care a efectuat o aterizare de urgenţă în capitala Somaliei, Mogadishu, informează BBC News online.

Printr-un mesaj de revendicare postat online, gruparea teroristă somaleză a explicat că atacul de la bordul aeronavei a fost un act de răzbunare faţă de operaţiunile de spionaj ale Occidentului în Somalia.

Aeronava Airbus 321 a companiei somaleze Daallo Airlines, cu 74 de pasageri la bord, a efectuat o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Mogadishu, de unde decolase, după ce la bordul avionului a avut loc o explozie.

O persoană, care ar fi presupusul atacator, a fost aruncată de la bordul aeronavei în urma exploziei care a produs o gaură cu diametrul de un metru în fuzelajul avionului.

Nicio altă grupare nu a revendicat atacul până în prezent, dar serviciile secrete americane care au sugerat că bomba a fost detonată cu ajutorul unui laptop au plasat atacul în responsabilitatea grupării Al-Shabaab.

Gruparea teroristă Al Shabaab, care luptă împotriva conducerii somaleze, a mai atacat aeroportul din Mogadishu în trecut.

 
Cuvinte cheie:
SOMALIA
, EXPLOZIE/AERIAN
, TERORISM
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide