Business Internaţional

Guvernul de la Beijing avertizează oraşele din nordul Chinei să aplice măsuri împotriva poluării

Guvernul de la Beijing avertizează oraşele din nordul...

Autor: Marian Avram, Mediafax

23.11.2017, 12:30 121

”Unele oraşe nu au îmbunătăţit calitatea aerului cu foarte mult, iar altele nu au întreprins deloc acţiuni în acest sens, fapt ce scade nivelul calităţii aerului din întreaga regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului de la Beijing, Liu Youbin.

Oficialul chinez nu a nominalizat oraşele, însă această declaraţie vine în contextul îngrijorărilor Beijingului cu privire la capacitatea Chinei de a reduce poluarea, mai ales a nivelului ”smogului” de poluare din zona nordică a ţării. Smogul conţine particule numite PM 2.5, care sunt alcătuite din cărbune, praf şi funingină. Aceste particule au dimensiuni extrem de mici, capabile să intre în plămâni, care duc la astm şi boli cronice de plămâni.

”În război nu există glume. Autorităţile care nu vor pune în aplicare măsurile şi nu vor îmbunătăţi în timp calitatea aerului vor suferi consecinţe”, a declarat Liu.

În cadrul unei campanii de şase luni desfăşurată de Guvernul de la Beijing, 28 de oraşe din China au fost obligate să reducă producţia industrială. Mii de surse de poluare precum fabricile, minele sau şantierele de construcţii urmează să fie închise. Aceste măsuri reprezintă o parte a războiului dus de Beijing împotriva poluării, care produce efecte şi asupra economiei chineze.

În China, poluarea atmosferică este cauzată, în principal, de arderea cărbunelui utilizat pentru încălzire sau pentru producerea energiei electrice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO