Prin efectele ei puternic perturbatoare, greva piloţilor de la Air France, pornită de la încercările conducerii de a le tăia salariile, readuce în actualitate influenţa pe care sindicatele o pot avea într-o companie fie ea şi cel mai mare transportator aerian tradiţional din Europa şi asupra unei ţări în care protejarea locurilor de muncă şi respectarea opiniei publice este literă de lege.
Actuala grevă a piloţilor de la Air France este cea mai perturbatoare din ultimii 16 ani. Cea din 1998, declanşată în ajunul Campionatului Mondial de Fotbal şi Franţa din cauza intenţiei guvernului de a privatiza compania şi a reduce salariile, s-a încheiat după ce piloţii au acceptat îngheţarea salariilor timp de şapte ani.
În prezent statul francez deţine 16% din companie, iar angajaţii 7%
De la pescari care blochează porturi şi fermieri care incendiază cauciucuri în mijlocul şoselelor la salariaţii micilor întreprinderi care-şi sechestrează şefii, grevele şi protestele sunt ceva normal în Franţa, a doua economie ca mărime din zona euro şi una dintre cele mai bogate din UE, iar guvernul este foarte sensibil la vocea sindicatelor. Din 2009 au fost cel puţin 15 cazuri de „răpiri“ de şefi, dar numai unu s-a soldat cu sancţiuni.
Curajul Parisului ţine până când sindicatele spun „Nu“
Emmanuel Macron fusese numit de mai puţin de 48 de ore ca ministru al economiei când a aruncat bomba sugerând că Franţa ar trebui să renunţe la programul tradiţional de lucru de 35 de ore pe săptămână, mândria sindicatelor franceze.
Laurent Berger, liderul celei mai mari uniuni sindicale din Franţa, CFDT, a făcut clar că organizaţia sa şi altele de acelaşi gen nu vor accepta niciodată propunerea ministrului. Din punctul său de vedere, Macron a făcut o greşeală, iar din cel al sindicatului, „subiectul este închis“, scrie The Guardian.
Această ultimă ideea a fost rapid acceptată de guvern, care a retras sugestia lui Macron. Un purtător de cuvânt al premierului Manuel Valls a anunţat chiar că „guvernul nu are nicio intenţie să revină la durata legală a săptămânii de lucru“.
Agresivitatea sindicatelor şi stilul de muncă francez sunt dur criticate în străinătate. Într-o scrisoare adresată anul trecut lui Arnaud Montebourg, ministrul de atunci al industriilor, Maurice Taylor, CEO-ul producătorului american de anvelope Titan, s-a plâns că „aşa-numiţii muncitori“ francezi sunt plătiţi mult şi muncesc doar trei ore pe zi. „Ei primesc o oră pentru pauză şi prânz, discută alte trei ore şi muncesc doar trei“, scria Taylor. Scrisoarea a stârnit furie la Paris.
Mitul francezilor leneşi este demontat
Însă problema pieţei muncii din Franţa nu constă în „lenea“ angajaţilor. Productivitatea Franţei este una dintre cele mai mari din lumea dezvoltată, mai mare chiar decât în Germania, cea mai mare economie europeană. Observatorii spun că programul de lucru mai redus comparativ cu cele din alte ţări îmbunătăţeşte competitivitatea doarece salariaţii sunt mai odihniţi. Nici salariile francezilor nu sunt atât de generoase pe cât spune „legenda“. Venitul mediu după plata taxelor din Franţa este, spre exemplu, cu o treime decât cel din SUA, notează Bloomberg.
Nici sindicatele franceze nu sunt exagerat de puternice. Din contră, mai puţin de 8% din salariaţii francezi sunt membrii vreunui sindicat, nivel eclipsat de cele din alte state europene, precum Germania, sau chiar din SUA – 14%. De altfel slăbiciunea sindicatelor explică agresivitatea lor.
O problemă majoră ar fi, potrivit salariaţilor francezi, managementul deficitar al întreprinderilor. Două cincimi dintre angajaţi au o părere proastă despre managementul companiilor la care lucrează, mai mult decât în majoritatea economiilor dezvoltate.
Angajatorii denunţă taxele pentru sistemele de protecţie socială cu care sunt împovărate companiile şi rigiditatea şi numărul mare de reglementări de pe piaţa muncii. Codul muncii are câteva mii de pagini.
Cu toate acestra, Franţa rămâne o ţară generoasă şi confortabilă pentru cei care au loc de muncă. Societatea pur şi simplu nu are apetit pentru propuneri radicale, fie ele implementarea unor reforme structurale, abandonarea austerităţii sau renunţarea la euro.
La Air-France, piloţii cer ca aceia dintre ei care vor fi transferaţi la divizia low-cost Transavia să aibă aceleaşi salarii ca înainte.
Transportatorul aerian a anunţat înainte de grevă că intenţionează să investească un miliard de euro în dezvoltarea Transavia, acţiune prin care sar majora numărul locurilor de muncă. CEO-ul Frederic Gagey a avertizat că fiecare zi de grevă costă 10-15 milioane de euro. El a ameninţat că dacă Air-France nu ajunge la un acord cu greviştii, Transavia va fi crescută în altă parte în Europa.
