Business Internaţional

În Franţa, ţara al cărei preşedinte a declarat că urăşte bogaţii, guvernul are opt milionari la 38 de miniştri. Cum stă România?

Autor: Bogdan Cojocaru

16.04.2013, 20:44 2037

„Asta este tot? Nu sunt sigur că ar trebui să lăsăm ţara pe mâinile unor oa­meni care n-au reuşit prea bine în viaţă“, a spus Stanislas Blanchard, un informatician de 32 de ani, citat de The Wall Street Journal.

Campania de transparenţă vine după ce popularitatea preşedintelui Hollande a atins minime record în condiţiile în care guvernul i-a fost zdruncinat sever de un scandal de fraudă. Fostul ministru al bugetului Jerome Cahuzac a recunoscut la presiunea presei că a ascuns sute de mii de euro în străinătate după luni de negări în care a fost apărat cu hotărâre de colegii din guvern.

Averile miniştrilor francezi nu au părut exagerate celor care au studiat declaraţiile de avere, notează WSJ, dar lejeritatea cu care miniştrii au răspuns iniţiativei este surprinzătoare deoarece în Franţa clasa politică a rezistat mult timp măsurilor de a mări transparenţa pe temei că averea este privată, iar etalarea bogăţiei este ceva vulgar.

Un ministru mai puţin cunoscut, Michèle Delaunay, responsabil cu persoanele în vârstă, a surprins cu o avere de 5,4 milioane euro, constituită mai ales din proprietăţi imobiliare, operă de artă, mobilă şi bijuterii, potrivit Financial Times.

Ministrul a declarat unui ziar local că averea sa este rezultatul carierei sale (este un specialist în cancer) şi al moştenirii soţului său, iar ea nu „a trăit niciodată ca un om bogat“.

Premierul Jean-Marc Ayrault a raportat o avere netă de 1,55 milioane euro, compusă în special din proprietăţi imobiliare, dar şi dintr-o dubiţă VW pentru campat de 1.000 de euro.

Unii miniştri au făcut exces de zel în a-şi detalia patrimoniul. Declaraţia Christianei Taubira, responsabilă cu justiţia, include, pe lângă o maşină Hyundai din 2008, evaluată la 13.000 euro, trei biciclete de 900 euro. 

Dar mulţi miniştri au afişat patrimonii mai degrabă modeste. Pierre Moscovici, ministrul de finanţe, are o avere netă mai mică de 270.000 euro. Ministrul de interne Manuel Valls are doar 108 euro în contul său curent.

Najat Vallaud-Belkacem, ministrul pentru afaceri legate de femei şi pur­tătorul de cuvânt al guvernului, nu are proprietăţi, are economii mai mici de 100.000 euro şi un scuter din 2008 despre care spune că valorează 500 de euro.

Hollande şi-a declarat o avere de 1,17 milioane euro când a fost ales anul trecut preşedinte, după o carieră de o viaţă în Partidul Socialist. Posesiunile lui de preţ sunt o locuinţă de 800.000 euro pe Riviera franceză şi cote-părţi la două apartamente din Cannes.

Salariul mediu în Franţa este de 1.600 euro pe lună, iar şomajul a ajuns la 10,6%, aproape de maximul istoric. Economia însă stagnează, notează agenţia Thomson Reuters.

Averile miniştrilor, postate pe site-ul guvernului, arată că un ministru pentru teritoriile de peste mări, unul al educaţiei şi altul al sporturilor fac parte dintre milionarii guvernului.

Hollande a subliniat constant că pe el nu-l intersează banii, o atitudine care i-a adus admiratori. La scurt timp după ce a câştigat alegerile, preşedintele şi-a redus propriul salariu şi pe cele ale miniştrilor cu 30% şi a ordonat mem­brilor guvernului să călătorească mai mult cu trenul decât cu avionul.

În 2006, într-o emisiune televizată, Hollande a declarat chiar că lui „nu-i plac bogaţii“. Una dintre primele ini­ţiative avute după alegerea ca preşe­dinte a fost să introducă, fără succes, o taxă de 75% pe ceea ce depăşeşte 1,3 milioane euro din averile bogaţilor. Declaraţiile de avere arată că mai mulţi miniştri ar fi căzut sub incidenţa taxei.

Preşedintele intenţionează să in­troducă o legislaţie prin care să extindă obligativitatea declarării averilor la toţi membrii Parlamentului, la oficialii aleşi şi la birocraţii de top.

Dar iniţiativei i se opun mulţi membri ai propriului partid, catalo­gând-o drept voyeuristică. Opoziţia susţine că aceasta este o tactică de a abate atebţia de la cazul Cahuzac.

Într-o Franţă predominant catolică, discuţiile despre bani pot fi un tabu, şi nu doar pentru politicieni. În 1989, săptămânalul de satiră Le Canard Enchainé a produs vâlvă când a publicat detalii despre creşterea compensaţiilor primite de un director executiv al unei companii auto care respingea cererile angajaţilor pentru creşterea salariilor. Abia în 2001 autoritatea franceză de re­gle­mentare a pieţei de capital a introdus o legislaţie care să forţeze companiile să publice remuneraţiile executivilor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO