Business Internaţional

În goana după bani, guvernele europene vând orice, de la clădiri de birouri şi plaje până la palate

În goana după bani, guvernele europene vând orice, de la clădiri de birouri şi plaje până la palate
07.07.2010, 23:20 29

De mai mulţi ani statele europene au vândut active publiceprecum clădiri de birouri şi unităţi rezidenţiale pentru a strângebani, dar criza financiară actuală a dus situaţia la un alt nivel,scrie The Wall Street Journal. Recesiunea mondială a sărăcitputernic bugetele mai multor state printre care şi unele dintrecele mai puternice economii europene: Germania, Franţa sau MareaBritanie. Din acest motiv autorităţile din aceste state suntaşteptate să scoată la vânzare tot mai multe active în anii ce vorurma.

"Este evident că mai multe guverne europene vor încerca să vândămasiv proprietăţi publice", a spus Richard Holberton, director algigantului de servicii pentru sectorul imobiliar CB RichardEllis.

Nu este încă stabilită contribuţia pe care aceste programe o voravea la cuferele statului, a adăugat Holberton, însă "impactul lorpe pieţele imobiliare ar putea fi mult mai puternic".

Vânzările de active ale statului au reprezentat 2 până la 2,5%din totalul vânzărilor din secotrul imobiliar din Europa dinultimii patru ani.

Valoarea este de aşteptat să se dubleze în acest an, potrivitCBRE, şi ar putea ajunge să reprezinte 4% din vânzările dinsectorul imobiliar din 2010, estimate la 100 mld. euro.

Germania, fruntaşă şi la vânzări

Dacă unele proprietăţi ar putea atrage atenţia unui număr marede investitori, multe active guvernamentale ar putea găsi cudificultate cumpărător. Unele clădiri de birouri pe careautorităţile nu le mai utilizează ar putea fi poziţionate preadeparte de centrul oraşului, rata de ocupare ar putea fi mică şi deaceea nu vor exista mulţi doritori.

La polul opus se află clădirile de birouri pe care autorităţilele vând însă continuă să le ocupe.

"Dacă activele au o poziţie bună, calitatea este satisfăcătoareşi dacă aduc în continuare bani pentru că statul este chiriaş,investitorii ar putea să devină interesaţi", a spus Holberton.

În Germania, Bundesanstalt fur Immobilienaufgaben, sau BIMA,compania responsabilă pentru vânzarea activelor statului,intenţionează să "scape" de jumătate din proprietăţile aflate înportofoliul său, estimat la 6,8 mld. euro, în următorii cinci-şaseani.

Cealaltă jumătate este alcătuită din active neatractive. Înultimii patru ani, circa 30% din vânzările de proprietăţi alestatului au avut loc în Germania.

Analiştii se plâng însă că unele guverne nu au oferitpotenţialilor cumpărători suficiente informaţii despre vânzările deactive pe care intenţionează să le realizeze.

Guvernul britanic a atras o serie de critici după ce a anunţatdoar că în următorii zece ani intenţionează să vândă active publiceîn valoare de 35 mld. lire sterline. Acestea sunt în principalactive din infrastructură şi cămine studenţeşti, potrivit primelorsupoziţii.

Italia şi Grecia au făcut deja un pas în această direcţie şi auanunţat că vând insule, palate şi alte proprietăţi publice.

Guvernul italian va scoate la vânzare circa 9.000 deproprietăţi, printre care palate, plaje şi cetăţi, cu o valoareestimată la

3,6 miliarde de euro, în încercarea de a-şi reduce datoriapublică ce se ridică în prezent la 1.400 de miliarde de euro, scrieDaily Mail.

Italia : Printre cele mai scumpe active scoasela vânzare de Italia se numără Palatul Norman, din Palermo, cu ovaloare de piaţă de 90 de milioane de euro, vila Giulia, din Roma,cu o valoare de 24 de milioane de euro, şi plaja de pe insulaCaprera, din Sicilia, cu o valoare de 18 milioane de euro. Printreproprietăţile mai accesibile se numără spectaculoasa insulă SantoStefano, cu un preţ de pornire de 6 milioane de euro.

Grecia: La sfârşitul lunii iunie, ziarulbritanic The Guardian scria că Grecia intenţionează să vândă sau săconcesioneze pe termen lung o parte dintre cele 6.000 de insule alesale, dar autorităţile de la Atena s-au grăbit să infirmeinformaţiile. Potrivit ziarului britanic, o parte din Mikonos, unadintre destinaţiile turistice de top ale Greciei, ar fi fost pelista cu active de vânzare. Cea mai scumpă insulă grecească scoasăla vânzare de un investitor privat este Nafsika (500 de hectare),cu un preţ de 15 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO