Business Internaţional

În Suedia egalitară, extravaganţa executivilor se plăteşte cu funcţia

Sursa foto - Shutterstock

Sursa foto - Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru

01.05.2015, 00:04 1059
La început a fost o serie de articole ale unei publicaţii locale, Svenska Dag­bladet, în care se arăta cum directori de top, familiile şi prietenii lor foloseau exagerat de mult avioanele companiei la o cabană de vânătoare, la curse de Formula 1, la meciurile Cupei Mon­diale de Fotbal sau la Jocurile Olimpice şi alte locuri care au prea puţin de a face cu operaţiunile companiei. Din avioane nu lipseau nici animalele de companie ale directorilor.

Scandalul care a urmat a aruncat în aer lumea businessului suedez şi a culminat cu demiterea şefului unuia dintre cele mai puternice imperii corporatiste. Înainte de el au căzut capetele a şapte executivi.

Într-o dimineaţă plină de dramă, principalii acţionari au anunţat că „nu mai consideră potrivit“ ca Anders Nyrén să conducă Industrivärden, un uriaş grup de investiţii care controlează companii precum Volvo, Ericsson, compania de oţel SSAB, Handels­banken şi SCA, ultima fiind o com­panie de produse din lemn şi cel mai mare producător de scutece din lume. Handelsbanken este una dintre cele mai mari bănci suedeze. Scandalul i-a răpus pe o parte din executivii acestor companii.

Nyrén va pleca de la Industri­värden cu salariul pe doi ani. El a fost dat afară şi din boardurile Handels­banken, SCA şi Sandvik, potrivit Financial Times.

Într-unul dintre zboruri, scrie Svenska Dagbladet, un avion s-a dus fără pasageri până în nordul îndepărtat suedez doar pentru a aduce înapoi portofelul uitat al unui director, notează The Guardian.

Articolele de presă au expus extravaganţa elitei businessului dintr-o ţară care încă se mândreşte cu valori egalitariste.

De asemenea, anchetele au scos la lumină lumea secretivă a alintaţilor corporatişti într-o societate care a îmbrăţişat globalizarea dar care încă se ruşinează cu etalarea osten­tativă a averilor şi privilegiilor.

Scandalul au demonstrat cum structura imperiului de afaceri permite executivilor unei comapnii să aprobe cheltuieli pentru cei ai altei companii.

Una din companiile implicate în scandal, SCA, declara în 2013 „toleranţă zero la orice formă de corupţie practici de afaceri care sfidează etica“.

Atenţia publicului a fost pusă pe o cabană de vânătoare construită de SCA cu peste 7 milioane de euro într-unul dintre cele mai bune terenuri de vânătoare de elani dintr-o zonă retrasă şi deosebit de pitorească a Suediei centrale. Potrivit publicaţiei Dagens Industri, cabana „valora greutatea sa în aur“ pentru efectul pe care-l avea asupra eventualilor parteneri de afaceri. Dar liderul sindical de la SCA a văzut lucrurile diferit. El a comparat comportamentul managerilor cu cel al lui Vladimir Putin. Compania a anunţat că ia în considerare vânzarea cabanei.

Printre capetele care au căzut sunt cele ale vicepreşedintelui SCA, criticat că şi-a luat soţia într-un zbor cu avionul companiei, şi cel al preşedintelui, care a demisionat după ce s-a aflat că fiul său a fost folosit drept consilier financiar în contractele de afaceri.  

Printre oaspeţii cabanei de vânătoare au fost reprezentanţi ai băncii Nordea Bank şi au companiei de audit PwC.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO