Business Internaţional

În timp ce Phenianul şi Seul-ul par să fie mai apropiate ca niciodată, Statele Unite continuă ameninţările: Diplomat american: SUA vor obţine denuclearizarea Coreei de Nord cu orice preţ

În timp ce Phenianul şi Seul-ul par să fie mai...

Autor: Teodora Marinescu, Mediafax

16.02.2018, 10:13 73

Washingtonul va adopta orice măsură necesară pentru a forţa Phenianul să renunţe la programul nuclear, a declarat Susan Thronton, Înaltul reprezentat al Statelor Unite în Asia de Est, relatează site-ul agenţiei de ştiri Yonhap.

Susan Thronton a afirmat că Statele Unite sunt pregătite să folosească forţa militară, în cazul în care aceasta va fi necesară.

"Administraţia Trump a mobilizat întreaga comunitate internaţională prin campaniile noastre de maximă presiune, pentru a contracara tentativele lui Kim Jong-Un de a-şi dezvolta capabilităţile nucleare", a declarat aceasta.

"Preferăm să obţinem denuclearizarea Peninsulei Coreene printr-o soluţie diplomatică, dar vom ajunge la acest scop prin orice modalitate", a mai adăugat Thornton.

Administraţia Trump a afirmat în repetate rânduri că ia în considerare toate opţiunile de a rezolva problema programului nuclear al Phenianului.

"Consiliul de Securitate al ONU a aprobat anul trecut, în unanimitate, patru rezoluţii, iar comunitatea internaţională a depus efortul de a izola Coreea de Nord din punct de vedere diplomatic şi economic, reafirmând faptul că nu vom accepta o Coreea de Nord nucleară", a mai afirmat diplomatul american.

Susan Thronton a mai lucrat pentru misiunea diplomatică a Statelor Unite în China, Kazahstan şi Turkemistan. Preşedintele Donald Trump a numit-o, în luna decembrie, în funcţia de Înaltul reprezentat al Statelor Unite în Asia de Est.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO