Business Internaţional

Încă o demisie face valuri la Washington: Anthony Scaramucci, demis din funcţia de director de comunicare al Casei Albe după doar zece zile

Încă o demisie face valuri la Washington: Anthony...

Autor: Mihai Draghici

31.07.2017, 21:54 327

Decizia destituirii lui Anthony Scaramucci a fost luată la solicitarea lui John Kelly, noul şef al cancelariei Casei Albe.

Anthony Scaramucci fusese numit în funcţia de director de comunicare al Casei Albe acum zece zile.

Din cauza angajării lui Anthony Scaramucci, secretarul de presă al Casei Albe, Sean Spicer, şi Reince Priebus, şef al cancelariei prezidenţiale, au demisionat.

Anthony Scaramucci a fost criticat dur pentru că a utilizat un limbaj vulgar la adresa foştilor colegi de la Casa Albă.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a dat asigurări, luni, că nu există "niciun haos la Casa Albă", pe fondul criticilor privind demiterea unor funcţionari ai Preşedinţiei. "Avem cele mai mari câştiguri la bursele de mărfuri, cele mai bune cifre economice din ultimii ani, rata şomajului este la cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani, salariile cresc, frontierele sunt securizate: niciun haos la Casa Albă!", a transmis Donald Trump luni prin Twitter.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO