Business Internaţional

Incident cu caracter rasist într-un tramvai din oraşul britanic Manchester

Incident cu caracter rasist într-un tramvai din oraşul...

Autor: Mihai Draghici

28.06.2016, 20:31 211

"Trebuie să fii repatriat; eşti un papagal, coboară acum din tramvai!", striga un adolescent spre un bărbat care părea imigrant.

"Ce vârstă ai?", l-a întrebat calm bărbatul vizat de comentariile rasiste.

"Coboară acum din tramvai, te voi termina, îi termin pe toţi. Să taci, nici măcar nu eşti din Anglia, imigrant nenorocit; imigrant nenorocit", adaugă adolescentul.

"Ce vârstă ai? Câţi ani ai, 18, 19? Eu sunt aici de mai mult timp decât tine", repetă bărbatul.

"Eşti un nenorocit de imigrant, întoarce-te în Africa!", a replicat adolescentul.

"Eşti extrem de ignorant, ştii că nu eşti prea inteligent!?", a comentat bărbatul.

"Coboară acum din tramvai; dacă nu sari acum din tramvai, te dau eu jos!", i-a spus adolescentul, apropiindu-se.

La final, adolescentul a coborât din mijlocul de transport, iar incidentul s-a încheiat.

Ceilalţi călători au fost îngroziţi de incident, iar unii l-au raportat la poliţie.

Autorităţile au confirmat că există reclamaţii privind un incident xenofob. "Este vorba de un abuz dezgustător care pur şi simplu nu îşi are locul în societate", a comunicat Poliţia din Manchester.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO