Business Internaţional

Incident grav de securitate la bordul unui avion de pasageri

Incident grav de securitate la bordul unui avion de pasageri

Autor: Mihai Draghici

31.05.2017, 20:13 3159

Cursa aeriană MH128, care zbura pe ruta Melbourne-Kuala Lumpur, a revenit pe aeroportul australian "din cauza unui pasager violent", a comunicat compania Malaysia Airlines.

Avionul a aterizat în siguranţă, iar pasagerul suspect, care a pretins că avea asupra sa o bombă, a fost reţinut.

"Nu era nicio bombă, ci un acumulator telefonic extern", a declarat adjunctul ministrului malaysian al Transporturilor, Abdul Aziz bin Kaprawi.

Potrivit martorilor, pasagerul părea să fie în stare de ebrietate şi a fost imobilizat de membrii echipajului.

Ceilalţi pasageri vor primi consiliere şi asistenţă din partea autorităţilor australiene, iar incidentul va fi investigat.

Incidentul de securitate a avut loc la circa 30 de minute după ce avionul Airbus A330 decolase din Melbourne pentru cursa de opt ore până în Malaysia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO