Business Internaţional

India anulează înţelegerea de 500 de milioane de dolari prin care urma să cumpere rachete de la Israel

India anulează înţelegerea de 500 de milioane de...

Autor: Alex Ciutacu

20.11.2017, 18:29 280

India a anulat un mega-deal de 500 de milioane de dolari, potrivit presei din India, iar această acţiune ar putea periclita relaţiile diplomatice dintre India şi Israel.

Înţelegerea era validată de o decizie semnată în 2014 la New Delhi prin care India urma să achiziţioneze rachete anti-tanc Rafael Advanced Defense System Spike. În schimb, potrivit Indian Express, guvernul indian a cerut departamentului guvernamental de Dezvoltare şi Apărare în domeniul apărării să dezvolte propriile rachete anti-tanc.

India a decis să achiziţioneze rachetele Spike în 2014, selectând guvernul israelian ca şi contractor în locul rachetelor Javelin oferite de Statele Unite.

Potrivit raporturilor din 2014-2015, India era setată să achiziţioneze cel puţin 8.000 de rachete Spike şi peste 300 de lansatoare într-o tranzacţie care valora peste 500 de milioane de dolari.

Anularea tranzacţiei este o mare dezamăgire în cadrul relaţiilor diplomatice dintre Israel şi India şi vine doar la câteva luni după ce Aerospace Industries din Israel a semnat un deal de 630 de milioane de dolari cu compania indiană de stat Bharat Electronics Limited, care prevedea ca Israelul să furnizeze pentru India varianta navală a sistemelor de apărare Barak 8 pentru patru nave.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO