Business Internaţional

Întrevedere la nivel înalt: premierul Cioloş efectuează o vizită oficială la Berlin, unde se va întâlni cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel

Întrevedere la nivel înalt: premierul Cioloş...

Autor: Alexandru Moise

06.01.2016, 18:20 128

Premierul României va ateriza la Berlin în jurul prânzului şi va fi primit la aeroport cu garda de onoare.

De asemenea, la Bundestag, cancelarul german, Angela Merkel, îl va întâmpina pe omologul său român în cadrul unui ceremonial militar, după care cei doi demnitari vor participa la un dejun de lucru, la Cancelaria Federală.

La finalul întrevederii, Angela Merkel şi Dacian Cioloş vor susţine o conferinţă de presă comună.

Cu ocazia deplasării sale la Berlin, prim-ministrul României va mai avea întâlniri cu reprezentanţi ai Grupului parlamentar de prietenie germano-român din Bundestag, precum şi cu reprezentanţi ai diasporei.

"Una dintre problemele care vor fi abordate este cea a refugiaţilor. România nu agreează impunerea unor cote, dar totodată doreşte să fie parte din rezolvarea problemei", au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Dacian Cioloş se va deplasa la Berlin cu un aeronavă privată de şapte locuri a companiei Ţiriac Air şi va fi însoţit, printre alţii, de ministrul de Externe, Lazăr Comănescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO