Business Internaţional

Investigaţie de crimă în cazul decesului unui om de afaceri rus în Marea Britanie

Investigaţie de crimă în cazul decesului unui om de...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

16.03.2018, 18:36 79

Autorităţile britanice au declanşat o investigaţie pentru crimă în cazul decesului omului de afaceri rus Nikolai Gluşkov, găsit mort în condiţii suspecte într-un apartament din Londra, informează BBC News.

Nikolai Gluşkov a fost găsit mort pe 13 martie în locuinţa sa, situată în zona New Malden din Londra.

Potrivit anchetatorilor, Nikolai Gluşkov probabil a murit în urma strangulării.

Anchetatorii nu au găsit deocamdată nicio dovadă că acest gaz ar avea legătură cu atacul neurotoxic care l-a vizat pe un fost agent secret rus şi pe fiica acestuia.

Cetăţeanul rus Nikolai Guşkov, un apropiat al omului de afaceri Boris Berezovski, a fost găsit mort în locuinţa sa din Londra, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate britanice, cazul fiind investigat de Direcţia pentru combaterea terorismului a Scotland Yard.

Nikolai Gluşkov, în vârstă de 69 de ani, a fost găsit mort luni în locuinţa sa din Londra. Circumstanţele decesului nu se cunosc. Nikolai Gluşkov era prieten cu omul de afaceri Boris Berezovski, unul dintre criticii Kremlinului. După ce Boris Berezovski a fost găsit spânzurat în martie 2013, Nikolai Gluşkov a declarat că nu va crede niciodată că prietenul lui s-a sinucis.

Nikolai Gluşkov era unul dintre principalii suspecţi daţi în urmărire de autorităţile din Rusia. Secţia antiteroristă a Scotland Yard a preluat ancheta din "raţiuni de precauţie".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO