Business Internaţional

Iranul pune punct afacerilor în sectorul economic a celei mai puternice forţe militare din Iran. Cel puţin 12 membri ai Gărzilor Revoluţionare au fost arestaţi

Iranul pune punct afacerilor în sectorul economic a...

Autor: Dragoş Dinu

23.09.2017, 19:02 459

Corpul Gărzilor Revoluţionare Iraniene (CGRI), una dintre cele mai puternice forţe militare iraniene, este obligat să îşi micşoreze imperiul afacerilor, iar unii dintre membrii săi au fost arestaţi în urma încercărilor preşedintelui Hassan Rouhani de a reduce rolul acestei forţe de elită în economia din Iran, potrivit Financial Times.

În ultimul an, gardienii, care au interese în diverse sectoare ale industriilor, de la petrol şi gaze până la telecomunicaţii şi construcţii, au fost nevoiţi să restructureze companiile deţinute şi să transfere proprităţile statului.

Cel puţin 12 membri din Corpul Gărzilor Revoluţionare, printre care şi afiliaţi ai acestora în afaceri, au fost reţinuţi în ultimele luni, în timp ce alţii sunt forţaţi să dea înapoi averile acumulate prin tranzacţiile de afaceri suspecte, au spus oficialii.

Printre cei arestaţi se află şi un manager al unei mari companii partenere CGRI. Acestuia i-au fost confiscaţi banii găsiţi în casă, o sumă de milioane de dolari, după spusele omului de afaceri care ar fi fost afiliat cu Gărzile Revoluţionare. 

Arestat a fost şi un general de brigadă, descris ca fiind creierul economic, dar a fost eliberat prin cauţiune, a spus un apropiat al regimului.

Khatam-ul-Anbia, creierul din spatele economiei Gărzilor Revoluţionare, a refuzat să comenteze situaţia. 

Represiunea, care se desfăşoară în mod discret, fiind una dintre cele mai puternice arme ale regimului republicii islamice, a început anul trecut, asta după ce preşedintele Rouhani a criticat controlul gărzilor în sectorul economic.

„ Dl. Rouhani i-a spus liderului suprem, Ayatollah Ali Khamenei, că economia a ajuns într-un impas din cauza nivelului ridicat de corupţie şi a controlului masiv al gărzilor asupra economiei”, a declarat un apropiat al liderului suprem. „Pe lângă preocupările economice, domnul Khamenei simte nevoia de a lepăda gărzile de corupţie şi şi-a arătat în mod natural sprijinul în această mişcare”.

Analiştii iranieni au spus că activitatea de corupţie împiedică dezvoltarea economică şi eforturile de stimulare a creşterii economice, mai ales că ţara luptă cu o rată ridicată a şomajului.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO